Decizia cu privire la înăsprirea condițiilor de intrare pe teritoriul Uniunii Europene pentru cetățenii din țările cu regim fără vize, a fost adoptată joi de deputații Parlamentului European. Astfel, "regimul fără vize" va fi cu plată iar pentru accesul în spațiul Schengen va trebui obținut un așa-zis permis de intrare.
Potrivit comunicatului PE, cetățenii din țările care nu sunt membre UE și care beneficiază de regimul fără vize, vor trebui, potrivit noilor reguli aprobate joi de Parlament, să obțină o permisiune înainte de a pleca în UE.
Astfel, cetățenii din aceste țări vor trebui să completeze un formular electronic și să plătească șapte euro pentru autorizație. În formularul electronic vor trebui indicate numărul pașaportului, numele, data și locul nașterii, genul și cetățenia. În afară de aceasta, la completarea formularului vor trebui să ofere informații cu privire la condamnări și aflarea în zona conflictelor militare.
Autorizația pentru verificarea acestor date va costa șapte euro. Persoanele cu vârsta de până la 18 și cele de peste 70 de ani vor trece gratis această verificare. Însăși verificarea dadelor ar putea dura până la patru săptămâni. În caz de refuz, va fi posibilă înaintarea unui recurs.
Permisul respectiv va fi valabil pe o perioadă de trei ani.
Verificarea datelor se va face prin intermediul Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS).
Pentru ca noile reguli să intre în vigoare, acestea vor trebui aprobate de Comisia Europeană, însă în opinia analiștilor politici aceasta este doar o formalitate.
Noile reguli urmează să intre în vigoare în anul 2021.