Opt orașe care dau locuințe gratuit sau le vând la prețuri de 1 dolar. Iată motivul

  • 17 dec. 2018, 16:39
  • 686

Mai multe orașe au început să doneze sau să vândă la prețuri extrem de mici apartamente sau case nelocuite, în speranța că vor reuși astfel să repopuleze comunitatea.

Unele administrații locale oferă inclusiv pachete speciale pentru a-i încuraja pe cumpărători să renoveze locuințele vechi și să se mute în orașele respective, scrie Business Insider.

Iată opt orașe care oferă gratuit proprietăți sau le vând la prețuri foarte mici:

Tokyo, Japonia

În Tokyo s-au construit pe bandă rulantă ansambluri rezidențial, însă un raport al Japan Times arată că 1 din 10 locuințe din Tokyo este nelocuită. Un motiv este reprezentat de populația în scădere a Japoniei, ceea ce înseamnă și o scădere a numărului de cumpărători. De asemenea, potențialii cumpărători ocolesc locuințele în care au avut loc crime, sinucideri sau morți, având credința că acestea aduc ghinion.


New Haven, Connecticut

Cei care își cumpără prima locuință în New Haven sunt eligibili să primească până la 10.000 de dolari pentru a acoperi avansul necesar pentru casă. Subvenția vine sub forma unui împrumut cu dobândă 0, care este „șters” după cinci ani.

De asemenea, cei care vor să își renoveze locuințele și să le transforme într-unele eficiente energetic primesc până la 30.000 de dolari pentru proiectul lor.


Tulsa, Oklahoma

Prin programul Tulsa Remote, nomazii digitali pot primi până la 10.000 de dolari pentru a se muta în oraș. Ei beneficiază și de o reducere de 33% la închirierea unei locuințe, cu costurile pentru utilități incluse în preț.


Buffalo, New York

În Buffalo, locuințele deținute de primărie care nu deservesc publicului pot fi vândute la prețul simbolic de 1 dolar. Condiția este ca toți cumpărătorii să locuiască în Buffalo timp de cel puțin trei ani și să renoveze locuința astfel încât ea să corespundă tuturor standardelor cerute de lege.


Baltimore, Maryland

Rezidenții din Baltimore pot primi discounturi atractive și un stimulent de 5.000 de dolari pentru cei care își achiziționează prima locuință și câștigă 80% sau mai puțin decât venitul mediu în zonă.


Harmony, Minnesota

Rezidenții din Harmony pot primi până la 12.000 de dolari pentru a-și cumpăra o locuință în oraș, un efort al autorităților locale de a mări populația de doar 1.000 de locuitori din micuțul oraș situat în sudul statului Minnesota.


Gary, Indiana

În august, autoritățile din Gary, Indiana, au anunțat că scot la vânzare opt case la prețul de 1 dolar. Pentru a le cumpăra, doritorii trebuie să fie de acord să renoveze proprietatea în decurs de un an și să locuiască în oraș cel puțin 5 ani.


Ollolai, un micuț sat de pescari din Italia

Ollolai, un micuț sat de pescari din Italia, rămâne fără locuitori. În ultimii 50 de ani, populația a scăzut de la 2.250 de locuitori la doar 1.300 și continuă să scadă. Guvernul a decis astfel să scoată la vânzare toate proprietățile abandonate din localitate, care pot fi achiziționate cu doar 1,25 dolari sau 1 euro. Însă există și o condiție: cumpărătorii trebuie să renoveze proprietatea în decurs de trei ani.