Instanța de fond i-a dat dreptate, iar angajatorul a fost obligat să calculeze și să-i achite salariul. Pârâtul a atacat decizia la Curtea de Apel Chișinău, iar apelul i-a fost restituit, deoarece nu a respectat procedurile. Decizia este cu drept de atac al Curtea Supremă de Justiție.
Ce reprezintă munca suplimentară?
Potrivit Codului muncii, se consideră muncă suplimentară cea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă. Atragerea la muncă suplimentară poate fi dispusă de angajator fără acordul salariatului, în următoarele cazuri:
- pentru efectuarea lucrărilor necesare pentru apărarea ţării, pentru preîntâmpinarea unei avarii de producţie ori pentru înlăturarea consecinţelor unei avarii de producţie sau a unei calamităţi naturale;
- pentru efectuarea lucrărilor necesare înlăturării unor situaţii care ar putea periclita buna funcţionare a serviciilor de aprovizionare cu apă şi energie electrică, de canalizare, poştale, de telecomunicaţii şi informatică, a căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport în comun, a instalaţiilor de distribuire a combustibilului, a unităţilor medico-sanitare.
Atragerea la muncă suplimentară se efectuează de angajator cu acordul scris al salariatului, dacă:
- pentru finalizarea lucrului început care, din cauza unei reţineri neprevăzute legate de condiţiile tehnice ale procesului de producţie, nu a putut fi dus până la capăt în decursul duratei normale a timpului de muncă, iar întreruperea lui poate provoca deteriorarea sau distrugerea bunurilor angajatorului sau ale proprietarului, a patrimoniului municipal sau de stat;
- pentru efectuarea lucrărilor temporare de reparare şi restabilire a dispozitivelor şi instalaţiilor, dacă deficienţele acestora ar putea provoca încetarea lucrului pentru un timp nedeterminat şi pentru mai multe persoane;
- pentru efectuarea lucrărilor impuse de apariţia unor circumstanţe care ar putea provoca deteriorarea sau distrugerea bunurilor unităţii, inclusiv a materiei prime, materialelor sau produselor;
- pentru continuarea muncii în caz de neprezentare a lucrătorului de schimb, dacă munca nu admite întrerupere. În aceste cazuri, angajatorul este obligat să ia măsuri urgente de înlocuire a salariatului respectiv.
Codul muncii mai spune că salariații pot presta munca în afara orelor de program în limita a 120 de ore într-un an calendaristic. În cazuri excepţionale, această limită, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor, poate fi extinsă până la 240 de ore. În cazul în care solicită prestarea muncii suplimentare, angajatorul este obligat să asigure salariaţilor condiţii normale de muncă, inclusiv cele privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Nu se admit la muncă suplimentară femeile însărcinate, cei care nu au 18 ani, femeile aflate în concediul post natal, precum şi a persoanelor cărora munca suplimentară le este contraindicată din punct de vedere medical. Totuși, efectuarea muncii suplimentare nu poate avea ca efect majorarea duratei zilnice a timpului de muncă peste 12 ore.
În cazul retribuirii muncii pe unitate de timp, munca suplimentară pentru primele două ore, se plătește în mărime de cel puţin 1,5 salarii de bază stabilite salariatului pe unitate de timp, iar pentru orele următoare – cel puţin în mărime dublă.
În cazul achitării muncii în acord cu aplicarea sistemului tarifar de salarizare, pentru munca suplimentară se plăteşte un adaos de cel puţin 50 la sută din salariul tarifar al salariatului de categoria respectivă, remunerat pe unitate de timp pentru primele 2 ore. La fel, se achită în mărime de cel puţin 100% din acest salariu tarifar – pentru orele următoare, iar cu aplicarea sistemelor netarifare de salarizare – de 50 la sută pentru primele 2 ore şi, respectiv, 100 la sută din cuantumul minim garantat al salariului pe unitate de timp în sectorul real – pentru orele următoare.
În același timp, compensarea muncii suplimentare cu timp liber nu se admite.
Instanța de fond i-a dat dreptate, iar angajatorul a fost obligat să calculeze și să-i achite salariul. Pârâtul a atacat decizia la Curtea de Apel Chișinău, iar apelul i-a fost restituit, deoarece nu a respectat procedurile. Decizia este cu drept de atac al Curtea Supremă de Justiție.
Ce reprezintă munca suplimentară?
Potrivit Codului muncii, se consideră muncă suplimentară cea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă. Atragerea la muncă suplimentară poate fi dispusă de angajator fără acordul salariatului, în următoarele cazuri:
Atragerea la muncă suplimentară se efectuează de angajator cu acordul scris al salariatului, dacă:
Codul muncii mai spune că salariații pot presta munca în afara orelor de program în limita a 120 de ore într-un an calendaristic. În cazuri excepţionale, această limită, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor, poate fi extinsă până la 240 de ore. În cazul în care solicită prestarea muncii suplimentare, angajatorul este obligat să asigure salariaţilor condiţii normale de muncă, inclusiv cele privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Nu se admit la muncă suplimentară femeile însărcinate, cei care nu au 18 ani, femeile aflate în concediul post natal, precum şi a persoanelor cărora munca suplimentară le este contraindicată din punct de vedere medical. Totuși, efectuarea muncii suplimentare nu poate avea ca efect majorarea duratei zilnice a timpului de muncă peste 12 ore.
În cazul retribuirii muncii pe unitate de timp, munca suplimentară pentru primele două ore, se plătește în mărime de cel puţin 1,5 salarii de bază stabilite salariatului pe unitate de timp, iar pentru orele următoare – cel puţin în mărime dublă.
În cazul achitării muncii în acord cu aplicarea sistemului tarifar de salarizare, pentru munca suplimentară se plăteşte un adaos de cel puţin 50 la sută din salariul tarifar al salariatului de categoria respectivă, remunerat pe unitate de timp pentru primele 2 ore. La fel, se achită în mărime de cel puţin 100% din acest salariu tarifar – pentru orele următoare, iar cu aplicarea sistemelor netarifare de salarizare – de 50 la sută pentru primele 2 ore şi, respectiv, 100 la sută din cuantumul minim garantat al salariului pe unitate de timp în sectorul real – pentru orele următoare.
În același timp, compensarea muncii suplimentare cu timp liber nu se admite.