Duma de Stat de la Moscova ar putea să adopte în curînd o decizie privind acordarea în regim simplificat a pașapoartelor rusești pentru locuitorii din estul separatist al Ucrainei.
Despre aceasta a anunțat deputatul rus din partea partidului „Edinaya Rossia”, Aleksandr Iaroșuk, în cadrul unui interviu pentru o televiziune din regiunea transnistreană. Potrivit reprezentantului Dumei de Stat, citat de presa rusă, „guvernul rus înțelege problematica tuturor republicilor nerecunoscute, inclusiv DNR, LNR și Transnistria, precum și a cetățenilor Rusiei în aceste regiuni”.
El a mai spus că au fost deja efectuate mai multe modificări ale legislației ce ține de facilitarea acordării pașapoartelor rusești pentru locuitorii din stînga Nistrului în baza propunerilor venite din partea acestora.
Menționăm că liderul Vladimir Putin a semnat pe 24 aprilie curent decretul privind obținerea în regim simplificat de către locuitorii din estul separatist al Ucrainei a cetățeniei ruse. Decizia a scandalizat autoritățile de la Kiev, care au anunțat că vor considera ilegale aceste acte și a adresat mai multe demersuri către organizațiile internaționale pentru a reacționa la aceste acțiuni din partea Moscovei. Astfel, UE analizează povbilitatea de introduce noi sancțiuni împotriva Moscovei, dar și de a interzice accesul cetățenilor care au obținut pașapoarte rusești în urma decretului lui Putin.