Indemnizația unică acordată tinerilor medici și farmaciști nu va mai fi achitată în 4 rate

  • 25 oct. 2017, 16:32
  • 581

Indemnizația unică  acordată tinerilor specialiști cu studii medicale și farmaceutice plasați în câmpul muncii în mediul rural, conform repartizării Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, va fi achitată în 3 rate. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat  astăzi, 25 octombrie, modificarea mecanismului de acordare a indemnizației unice, care anterior stabilea achitarea indemnizației în 4 rate.

Astfel, indemnizația unică în mărime de 45.000 lei pentru medici și farmaciști și 36.000 lei pentru personalul medical și farmaceutic mediu, se va achita în trei rate egale, a câte 15.000 de lei și, respectiv, a câte 12.000 de lei,  după prima lună de activitate și la finele fiecărui an de activitate.

De asemenea, în scopul stimulării tinerilor specialiști angajați deja în câmpul muncii în mediul rural și excluderii discriminării, indemnizația acestora va fi recalculată.

Conform documentului, din calculul celor 3 ani se vor exclude perioadele de suspendare a contractului individual de muncă, precum și perioadele de aflare în concediul pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 4 ani.

Menționăm că în anul 2017, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a repartizat în câmpul muncii în mediul rural circa 190 de tineri specialiști.