Peste 60 mii de persoane care primesc alocații sociale sub 2000 de lei vor primi în săptămânile următoare un ajutor de 600 de lei cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Guvernul și-a angajat răspunderea pentru acest proiect de lege, dat fiind faptul că parlamentul este în imposibilitate de a adopta legi organice, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a executivului.
„Am oferit de sărbători câte 600 de lei pentru toți pensionarii care au pensii mai mici decât 2000 lei. Deja 540 de mii de cetățeni au primit acest ajutor. Dinamica pozitivă a încasărilor la buget, economia stabilă și prognozele pentru 2019 ne permit să extindem lista beneficiarilor de acest ajutor de 600 de lei de sărbători”, a spus premierul Pavel Filip.
Astfel, de ajutor financiar în mărime de 600 de lei vor beneficia următoarele categorii:
1. Persoanele care au atins vârsta de pensionare, însă pentru că nu au stagiul complet de muncă sau nu au putut demonstra cu acte că au lucrat și primesc o alocație de câteva sute de lei
2. Persoanele care primesc alocații pentru dizabilitate:
- dizabilitate (de toate gradele: severe, accentuate, medii)
- dizabilitate din copilărie (de toate gradele: severe, accentuate, medii)
- dizabilitate (în vârstă de până la 18 ani) (de toate gradele: severe, accentuate, medii)
3. Persoanele care primesc alocații pentru că și-au pierdut întreținătorul.
Prim-ministrul a menționat că reformele pe care le face guvernul sunt pentru oameni și a mulțumit cetățenilor că au avut răbdare în 2016, în 2017, atunci când au fost promovate reforme deloc simple, pentru ca în 2018 aceste reforme să aducă rezultate concrete. „Pentru mine ca prim-ministru nu există satisfacție mai mare decât zilele în care prin efort propriu, cu forțe și resurse proprii putem lua decizii care să îmbunătățească viața oamenilor. Asta, din punctul meu de vedere, înseamnă o guvernare corectă, guvernare care se concentrează pe lucruri concrete pentru oameni”, a subliniat Pavel Filip.
Potrivit Constituției, guvernul își poate angaja răspunderea în fața parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege. Dacă în termen de 3 zile nu este depusă o moțiune de cenzură, votată cu majoritatea de voturi, programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate.