Decriminalizarea mediului de afaceri: Legea a intrat de astăzi în vigoare

  • 17 aug. 2018, 16:37
  • 388

Legea prin care autoritățile susțin că vor să decriminalizeze mediul de afaceri a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat de astăzi în vigoare. Guvernul, în termen de până la o lună de la intrarea în vigoare, împreună cu instituțiile și autoritățile vizate în lege, își va aduce propriile acte normative în corespundere cu modificările introduse.

Totodată, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a legii, măsura arestului urmează a fi revocată de către procuror sau, după caz, de către instanța de judecată în cazul în care a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen de până la 3 ani.

În toate cazurile penale aflate în curs de examinare la data intrării în vigoare a legii în privința faptelor prevăzute la art. 223, 224 alin. (1), art. 227 alin. (1), art. 228 lit. a) și b), art. 241, 242, 244, 2441, 246, 2461, 250, 257, 258, 262, 263 din Codul penal, organul competent care exercită urmărirea penală va solicita opinia organului competent de control de stat asupra activității de întreprinzător sau a altui organ competent în controlul respectării prevederilor legislației din domeniul în care a fost săvârșită fapta, în vederea expunerii, în limita competențelor sale, asupra existenței sau nu a încălcării legislației din domeniu și prejudiciului cauzat prin încălcare și va decide în privința pornirii și efectuării urmăririi penale în condițiile art. 2761 al Codului de procedură penală.

Printre principalele prevederi ale legii regăsim liberarea de pedeapsă penală. Astfel, conform modificărilor efectuate în Codul penal, persoana este liberată de pedeapsă penală în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 241, 242, 244, 2441, 246, 2461, 250, 257, 258 și 262 din Partea specială a Codului dacă întrunește cumulativ următoarele condiții:

  • nu a fost liberată anterior de pedeapsă penală pentru comiterea aceleiași fapte;
  • a înlăturat încălcările și a reparat prejudiciul cauzat prin infracțiune;
  • a achitat la bugetul de stat o sumă egală cu valoarea prejudiciului material cauzat, dar nu mai mică decât dublul limitei maxime a amenzii prevăzute de sancțiunea articolului corespunzător din Partea specială a codului.

Persoana este liberată de pedeapsă penală doar dacă fapta nu a fost săvârșită prin aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-a soldat cu cauzarea de prejudicii vieții și sănătății persoanei sau nu a fost săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală.

Amintim că, inițiativa legislativă a fost votată de Parlament la sfârșitul lunii iulie, fără a fi supusă consultărilor publice, iar societatea civilă, mediul de afaceri și partenerii de dezvoltare a țării și-au manifestat îngrijorarea cu privire la efectele pe care le-ar putea avea.