Creşterea economică din China a încetinit la cel mai slab nivel din 1992 până în prezent – de când a început statistica trimestrială pe PIB – pe fondul tensiunilor comerciale cu SUA, în timp ce anumiţi indicatori arată că urmează o stabilizare economică, potrivit Bloomberg.
PIB-ul a crescut cu 6,2% în al doilea trimestru din acest an, sub creşterea de 6,4% înregistrată în primul trimestru, scrie zf.ro.
În luna iunie, producţia şi vânzările din retail au depăşit estimările, în timp ce nivelul investiţiilor din prima jumătate a anului arată că stimulii guvernului chinez vor da roade spre finalul anului.
Încetinirea demonstrează impactul şi presiunea conflictului comercial asupra economiei. Deşii SUA şi China au reluat negocierile, nu există nicio certitudine cu privire la data în care vor ajunge la un acord, şi dacă nu va fi prea târziu pentru a produce pagube economice majore.
„Continuăm să vedem o încetinire a creşterii economice în al doilea trimestru, dar se conturează o stabilizare. Banca centrală trebuie să adopte o poziţie mai proactivă”, notează Wang Tao, economist şef al UBS pentru China.
Exporturile nete au contribuit la 20,7% din creşterea producţiei în primul trimestru, în scădere cu 22,8% faţă de primul trimestru.