Au intrat în vigoare noi reguli privind exportul și importul de numerar de către bănci

  • 26 iun. 2019, 15:54
  • 681

De la sfârșitul acestei luni intră în vigoare Regulamentul privind unele aspecte aferente exportului şi importului de numerar şi cecuri de călătorie de către bănci, transmite bizlaw.md.

Tot de atunci se abrogă Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.340/1998 ”Cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la introducerea/scoaterea numerarului în/din Republica Moldova de către bănci”.

Astfel, conform noilor norme, băncile licențiate au dreptul de a efectua exportul:

a) numerarului în moneda națională și în valută străină în scopul înregistrării sumelor respective în conturile lor (de ex., conturile corespondente ”Nostro”) deschise în străinătate sau la alte bănci licențiate;

b) numerarului în moneda națională în vederea alimentării casieriei băncii nerezidente, la solicitarea acesteia, cu achitarea contravalorii respective;

c) numerarului în moneda națională în scopul testării dispozitivelor automate de procesare a monedelor și bancnotelor în moneda națională. După testare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data exportului, numerarul exportat se reintroduce în Republica Moldova;

d) cecurilor de călătorie în valută străină neutilizate pentru operațiuni cu clienți, în vederea restituirii acestora instituției străine emitente sau vânzării acestora instituțiilor din străinătate, care desfășoară activitate aferentă cecurilor de călătorie. 

În același timp, băncile licențiate au dreptul de a efectua importul:

a) numerarului în moneda națională și în valută străină, încasat de la banca nerezidentă și/sau de la persoana juridică nerezidentă specializată, pentru alimentarea casieriei băncii licențiate;

b) numerarului în moneda națională anterior exportat, în scopul testării dispozitivelor;

c) cecurilor de călătorie în valută străină, primite de la emitentul acestora sau de la altă instituţie ce le vinde, pentru desfăşurarea activităţii permise băncilor aferente operaţiunilor cu cecuri de călătorie.

Regulamentul privind unele aspecte aferente exportului şi importului de numerar şi cecuri de călătorie de către bănci poate fi găsit aici.