De astăzi, Agenția Servicii Publice (ASP) nu mai eliberează buletine de identitate în termen de trei sau șase ore. De asemenea, pașapoartele nu se vor mai perfecta în trei ore, șase ore sau în zece zile calendaristice. Anunțul a fost făcut de ASP.
În schimb, a fost lansat serviciul de eliberare a buletinului de identitate și a pașaportului în data adresării solicitantului. ASP spune că măsurile au fost luate cu scopul eficientizării proceselor de prestare a serviciilor de eliberare a actelor de identitate și de evidență a persoanelor.
Eliberarea documentelor în data adresării va fi efectuată de către Serviciul eliberare a actelor de identitate Centru municipiul Chișinău (SEAI Centru), str. Alexandru cel Bun nr. 56. Cererile vor fi recepționate de luni până vineri în intervalul de la 8.00 la 13.00, iar înmânarea actelor se va efectua între ora 16.30 și 17.00. Totodată, SEAI Centru va furniza servicii de eliberare a actelor de identitate în termen de 24 de ore și cinci zile calendaristice.
Până acum, eliberarea buletinului de identitate timp de trei ore costa 780 de lei, iar timp de șase ore, 650 de lei. De asemenea, în cazul solicitării pașaportului timp de trei ore, persoana trebuia să achite 2.550 de lei, timp de șase ore, 2.130 de lei, iar timp de zece zile calendaristice, 1.280 de lei.