Circa 1700 de persoane și familii cu venituri mici au beneficiat de locuințe sociale, în ultimii 5 ani, în cadrul unui proiect inițiat de Guvern cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Alți 700 își vor primi cheile de la locuințe până la finele anului curent.
Beneficiari sunt familiile cu mulți copii, persoanele cu nevoi speciale, dar și angajați din sectorul bugetar, care nu dispuneau de surse suficiente pentru a-și procura o locuință.
„Este important pentru noi ca Guvern să putem oferi celor care au nevoie un acoperiș deasupra capului, condiții de trai decente și speranța într-un viitor mai bun pentru ei și familiile lor. Pentru asta muncim în fiecare zi”, a spus prim-ministrul Pavel Filip.
În perioada 2014-2018, au fost construite și date în folosință 484 de apartamente sociale în raioanele: Călărași, Briceni, Sângerei, Hâncești, Soroca, Nisporeni, Leova, Fălești și Ialoveni. Până la finele acestui an, vor fi finalizate încă 193 de locuințe sociale în raioanele Glodeni, Rezina, Cantemir, Cimișlia și Cahul.
Apartamentele sociale au fost construite în cadrul fazei a II a proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile social vulnerabile din Republica Moldova, susținut financiar de BDCE, care oferă țării noastre un împrumut total de circa 13, 4 milioane de euro.
Proiectul are ca scop finalizarea blocurilor abandonate la diferite stadii de finalizare, renovarea căminelor instituțiilor de învățământ aflate în stare precară, dar și reconstrucția altor încăperi publice nefolosite, care pot fi transformate în locuințe. Astfel, circa 2400 de persoane cu venituri mic ar putea fi asigurate cu aproximativ 680 de locuințe sociale, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.