Cum se pot asigura liderii organizațiilor că angajații au grijă și de sănătatea lor mintală? Cum pot crea o cultură internă care să pună accent pe acest aspect?
Cum se pot asigura liderii organizațiilor că angajații au grijă și de sănătatea lor mintală? Cum pot crea o cultură internă care să pună accent pe acest aspect?La aceste întrebări ne-a răspuns Daniel David, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), dar şi directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul aceleiaşi instituţii.
El punctează faptul că sănătatea mintală a angajaţilor este fundamentală pentru organizaţii.
Dacă liderii neglijează acest aspect, atunci calitatea vieţii şi motivaţia la locul de muncă vor avea de suferit. De asemenea, se pot înregistra pierderi/costuri economice mari pentru compania respectivă.
Astfel, în opinia lui Daniel David, mediul organizaţional ar trebui să fie unul care:
- (1) valorizează individual autonom focalizat pe competitivitate şi cooperare;
- (2) descentralizează puterea/influenţa;
- (3) interpretează viitorul şi incertitudinile ca pe o oportunitate, nu ca un pericol;
- (4) controlează comportamentul angajaţilor prin recompense, nu prin pedepse sau prin vânarea greşelilor.
"De aceea, aceasta trebuie evaluată periodic, iar când apar primele semne că ceva ar fi în neregulă, să se apeleze la servicii de coaching cognitiv-comportamental, pentru a preveni instalarea problemelor mai complexe.
De asemenea, chiar dacă angajaţii nu au probleme de sănătate mintală, serviciile de coaching cognitiv-comportamental îi pot ajuta să se dezvolte/optimizeze personal, în beneficiul propriu şi al organizaţiei", precizează profesorul pentru Revista CARIERE.
Ideea este că numărul celor care spun că au experimentat probleme de sănătate mintală în timp ce lucrau a crescut de la 25% la 30% în ultimii cinci ani. În ciuda acestui fapt, cei mai mulţi angajați se simt încă nesprijiniţi la locul de muncă.
Ca răspuns, CIPD, organismul profesional pentru dezvoltarea resurselor umane din Anglia, face apel la organizații să aibă o abordare preventivă pentru bunăstarea mintală a angajaților, încurajând o cultură de deschidere la locul lor de muncă. Ei pot să formeze angajaţi specializaţi care să ofere sprijin, să creeze condiţii pentru locuri de muncă cu angajaţi mai sănătoşi și mai productivi.
Din noua cercetare CIPD a rezultat că, în 2016, aproape o treime (31 la sută), dintre cei peste 2.000 de angajați intervievați au declarat că au experimentat o problemă de sănătate mintală la un moment dat în timpul vieții active, în comparație cu un sfert (26 la sută) în 2011.
Dintre cei care au avut sănătate mintală «proastă» la locul de muncă, mai mult de 42% s-au confruntat cu o problemă în ultimele 12 luni, în mod specific, care le-a afectat sănătatea și starea de bine. În ciuda acestei creșteri, numărul respondenților care spun că organizația lor îşi sprijină angajații cu probleme de sănătate mintală, fie "foarte" sau "destul de bine", rămâne la mai puțin de jumătate (46 la sută).
În timp ce aceasta este o îmbunătățire semnificativă (plus nouă puncte procentuale) faţă de anul 2011 - când doar 37 la sută dintre respondenţi au declarat că organizația lor a fost în măsură să le ofere sprijin-reprezentanţii CPID subliniază că există încă loc semnificativ pentru angajatori pentru a sprijini angajaţii cu probleme de sănătate mintală.