Miliarde de euro de la UE pentru dezvoltarea blockchain. De ce să-ți înscrii startup-ul?

  • 2 nov. 2017, 9:33
  • 4 173

Comisia Europeană a anunțat o nouă rundă de finanțare în diferite inițiative pe zona dezvoltării științifice și tehnologice. Un accent foarte mare se pune pe blockchain.

Suma disponibilă prin intermediul inițiativei Horizon 2020 se ridică la 30 de miliarde de euro, suma putând fi cheltuită între 2018 și 2020.

De altfel, Horizon 2020, cea mai mare inițiativă a Uniunii Europene de sprijinire a cercetării și inovării în știință și tehnologie, beneficiază de un buget total de 77 de miliarde de euro. Fondurile sunt disponibile pe o perioadă de 7 ani, între 2014 și 2020, și pot fi accesați de statele membre ale uniunii. O bună parte din cercetările finanțate deja prin programul Horizon 2020 sunt de maximă importanță: exoplanete, bozonul Higgs, unde gravitaționale. Cel puțin 19 cercetători, cărora li s-a decernat premiul Nobel, au primit finanțări din partea UE pentru continuarea cercetărilor după ce au fost premiați.

Potrivit unui comunicat dat publicității la finalul lunii trecute, reprezentanții Comisiei Europene își doresc ca noile fonduri să susțină investiții în domenii precum securitate, energie verde – energie regenerabil, electro-mobilitate (buget de 2,2 miliarde de euro, dintre care 200 de milioane de euro vor fi destinate proiectelor de producție, în Europa, a următoarei generații de baterii electrice), economii digitale, dar și proiecte care au la bază tehnologia blockchain.

Aflați și părerea lui Steva Wozniak, cofondatorul Apple, despre blockchain.

Două miliarde de euro se vor duce către susținerea proiectelor de Open Science, iar 600 de milioane de euro vor fi investite în dezvoltarea proiectelor de infrastructură de date, high performance computing și cloud.

La nivelul lunii octombrie 2017, peste 15.000 de granturi au fost finanțate prin intermediul Horizon 2020, cu o valoare totală de 26,65 miliarde de euro. Aproximativ 3,79 de miliarde de euro s-au dus către proiecte dezvoltate de IMM-uri.