Măsurile sanitare impuse pe timp de pandemie în restaurante şi săli de sport sunt greu de respectat

  • 23 iun. 2020, 7:43
  • 808
  • 1

Chiar dacă autorităţile Republicii Moldova au permis redeschiderea cafenelelor, restaurantelor şi sălilor de sport, mai mulţi agenţi economici din aceste domenii spun că întâmpină mari greutăţi la reluarea activităţii. Problema este că măsurile sanitare impuse pe timp de pandemie sunt greu de respectat, iar asta înseamnă că în loc să câştige bani s-ar putea alege doar cu amenzi. Alţii, însă, şi-au reînceput activitatea aşa cum cere legea, dar nu ştiu dacă vor rezista prea mult, pentru că noile reguli le vor scădea considerabil veniturile.

Sergiu Barbăroşă şi-a deschis o sală de lupte la Chişinău cu doar câteva zile înainte de a începe pandemia. Nici nu a reuşit bine să-şi pună pe roate afacerea, că virusul i-a dat peste cap toate planurile., a spus Sergiu Barbăroşă.

Pentru a deschide sala, el a luat credite de la bănci şi s-a împrumutat de la prieteni.

„Eu cred că nu este niciun moldovean în RM, care nu are credit. La sigur a fost şi credit cu sala. Dacă e să fiu sincer, m-am adresat la foarte multă lume să mă ajute, dar cu părere de rău au fost doar oamenii care au fost cei mai apropiaţi de mine, prietenii care m-au ajutat financiar. Desigur lovitura financiară e foarte mare, dar nu avem ce face, o să ne descurcăm”, a precizat Sergiu Barbăroşă.

Pe 15 iunie, autorităţile au permis redeschiderea sălilor de sport dar administratorii acestora trebuie să îndeplinească mai multe condiţii sanitare stricte. Sergiu spune, însă, că noile reguli sunt, practic, imposibil de respectat în situaţia afacerii sale, unde se practică un sport de contact.

„Vestiarele sunt interzise, duşurile la fel sunt interzise. 7 metri pătraţi pentru o persoană. În primul rând noi suntem sporturi de contact. Şi în primul rând eu ca antrenor trebuie să fiu de la 8 dimineaţa până la ora 20, în mănuşi şi mască. Eu, care practice mă mişc la acelaşi nivel cu toţi copiii să lucrezi în mască, pentru mine e inacceptabil”, a spus Sergiu Barbăroşă.

Sergiu Barbăroşă spune că nu vrea să fie amendat pentru nerespectarea noilor reguli, aşa că a decis să mai ţină sala închisă o perioadă, în speranţa că lucrurilor vor reveni la normal.

„Acum, organele de drept a RM pur şi simplu fac o teroare, pe toţi îi amendează, chiar şi la cea mai mică încălcare şi amenzile sunt exagerat de mari. Eu nu văd sens ca noi să activăm cu frica în sân şi să vie cineva să ne amendeze cu 100 de mii de lei, totuşi aceştia sunt bani, foarte mulţi bani”, a spus Sergiu Barbăroşă.

Sergiu crede că autorităţile Republicii Moldova ar fi trebuit să gestioneze altfel această criză pandemică.

„Eu înţeleg că este o stare tare dificilă cu epidemia aceasta, dar totuşi să nu ajuţi cu nici măcar 50 de bani populaţia, eu crd ca asta e un genocid, nu de noi faţă de sportivi, dar faţă de toată Moldova”, a precizat Sergiu Barbăroşă.

În pofida tuturor dificultăţilor, Sergiu rămâne optimist şi, aşa cum îi stă în fire unui sportiv, el va lupta până la capăt.

„Cu situaţiile dificile eu sunt obişnuit aşa că totul e ok. Pur şi simplu în Moldova altfel nu ai cum şi nu doar în Moldova, dar peste tot. Sau învingi sau pierzi şi chiar dacă tu nu învingi tu oricum trebuie să mergi înainte”, a spus Sergiu Barbăroşă.

Odată cu sălile de sport, pe 15 iunie, în Republica Moldova şi-au reluat activitatea şi firmele din domeniul HoReCa. Vlad Şuleanschi este proprietarul unui restaurant în centrul Chişinăului, iar cele trei luni în care localul a fost închis au fost un adevărat coşmar pentru afacerea sa.  

„Pandemia pentru majoritatea din noi a fost dezastru. Mulţi cred că noi am făcut foarte multe livrări online sau takeaway. Vânzătile noastre au scăzut personal la noi de vreo 12 ori”, a menţionat VLAD ŞULEANSCHI, proprietar restaurant.

Vlad şi-a redeschis restaurantul săptămâna aceasta, dar spune că măsurile sanitare impuse de autorităţi îi dau mari bătăi de cap.

„Cu ce ne confruntăm acum, este neclaritate regulilor care au ieşit din partea guvernului, dar dacă e să le urmăm pe toate şi noi le urmăm pe toate, localul meu a pierdut 60 % din mesele disponibile. O masă de şase, acolo pierd patru locuri, acolo e o masă de 12, am pierdut 9 locuri. Deci toată afacerea, s-a limitat aproape de trei ori”, a spus VLAD ŞULEANSCHI, proprietar restaurant.

Conform noilor reguli, într-un restarant distanţa între persoanele care stau la masă trebuie să fie de cel puţin un metru şi jumătate. Mesele trebuie să fie dezinfectate după fiecare consumator. Încăperile trebuie aerisite, o dată la două ore, iar angajaţii sunt obligaţi să poarte măşti şi mănuşi.

„Regulile sunt destul de serioase, măştile s-au scumpit extraordinar de tare. Fiecare om care lucrază la noi trebuie să schimbe masca o dată la două ore. Asta înseamnă că o mască care costă acum în mediu 7 lei, un om lucrează 8 ore- iese 28 de lei. Plus soluţii sanitare, plus limita de oameni. Noi încercăm, dar cum o să fie nu-i clar”, a precizat VLAD ŞULEANSCHI.

Vlad spune că nu se mai gândeşte la profit, pe timp de pandemie. Vrea, măcar, să-i ajungă bani pentru a-şi plăti angajaţii şi pentru a achita chiria.

„Un ajutor financiar, în RM din păcate nu există din partea nimănui.  Nici băncile nu se uită la noi ca să luăm credite, nici nu ştiu dacă este cazul. Din păcate pandemia arătat că statul nu prea îşi găseşte locul cum să aibă grijă de cetăţeni. Eu vreau să fiu pesimist dar din păcate pesimistul trece în partea asta”, a spus VLAD ŞULEANSCHI, proprietar restaurant.

Amintim că după ce autorităţile au anunţat care vor fi noile reguli, agenţii economici din domeniul HoReCa au ieşit în stradă de mai multe ori pentru a protesta, spunând că ajutoarele din partea statului sunt insuficiente şi că măsurile dure de protecţie pun beţe în roate afacerilor din acest domeniu.