Documentul autorității de concurență se va prezenta și atunci când se va solicita operarea modificărilor în actele de constituire sau în datele înscrise în Registrul de stat. Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege, care a fost transmis Guvernului pentru examinare.
Autorii proiectului spun că necesitatea completărilor propuse este dictată de faptul că, în prezent, nu există o racordare între prevederile Legii concurenței și Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali. Astfel, la înregistrarea unei persoane juridice, care poate prezenta un potențial pericol pentru mediul concurențial, solicitantul nu este obligat să prezinte vreun act privind corespunderea cu prevederile generale cu referire la concentrarea economică.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea concurenței, operaţiunile de concentrare economică sunt supuse evaluării şi urmează a fi notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea în aplicare, atunci când cifra totală de afaceri realizată cumulativ de întreprinderile implicate, înregistrată în anul anterior operaţiunii, depăşeşte 25 de milioane de lei şi există cel puţin două întreprinderi implicate în operaţiune care au realizat pe teritoriul Republicii Moldova, fiecare în parte, o cifră totală de afaceri mai mare de 10 milioane de lei în anul anterior operaţiunii.
În același timp, alin. (3) al aceluiași articol prevede că concentrările economice care se realizează prin fuziunea a două sau mai multor întreprinderi trebuie notificate împreună de către părţile la fuziune, iar cele care se realizează prin preluarea controlului în comun trebuie notificate împreună de către persoanele sau întreprinderile care dobândesc controlul în comun. În celelalte cazuri, notificarea trebuie să fie realizată de persona sau întreprinderea care preia controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi ori asupra unei părţi a uneia sau mai multor întreprinderi. Fiecare parte care înaintează notificarea este responsabilă pentru caracterul exact şi complet al informaţiilor furnizate.
Ce reprezintă concentrarea economică, vedeți mai jos.