De ce își iau angajații concediu medical când nu sunt bolnavi

  • 7 nov. 2016, 16:05
  • 934

Pe măsură ce temperaturile continuă să scadă, numărul de cereri de concediu medical va începe să crească. Este și normal; virozele sunt deja în toi, orele de lumină naturală sunt tot mai puține și, întrucât se face prea frig pentru plimbări, petrecem mai mult timp în fața ecranului de la calculator. Mai devreme sau mai târziu, epuizarea și gripa își vor spune cuvântul. Așadar, este foarte posibil să observi că din ce în ce mai mulți angajați vor anunța că sunt bolnavi. Dar câte dintre cererile de concediu medical sunt, într-adevăr, reale și câte sunt doar o cale prin care angajații mai strecoară o zi liberă?

În Statele Unite ale Americii, în 2015, mai mult de 35% dintre angajați au mințit că sunt bolnavi, pentru a scăpa de muncă, conform celui mai recent studiu derulat de CarrerBuilder. Potrivit angajatorilor intervievați, în topul lunilor în care cei mai mulți angajați lipsesc se regăsesc decembrie și ianuarie. De asemenea, cele mai folosite zile pentru concediu medical sunt lunea și vinerea. Printre cele mai bizare scuze auzite, angajatorii au amintit:

  • angajatul a confundat conserva de ton cu cea de mâncare de pisici și i s-a făcut rău;
  • a fost mușcat de o rață;
  • a fost traumatizat de un păianjen;
  • ozonul din aer i-a dezumflat roțile;
  • a trebuit să meargă la înmormântarea animalului de companie al vărului nevestei.
Motive pentru care angajații își iau ilegal concediu medical

În clasamentul motivelor pentru care angajații au lipsit de la serviciu, respondenții studiului au inclus: lipsa de chef, programări la doctor, relaxare, odihnă, treburi personale și dorința de a petrece timp cu familia.

Multe dintre motive denotă o nevoie a echilibrului între viața profesională și cea personală. Deși angajații au mințit că erau bolnavi, motivațiile lor țin de una dintre nevoile de bază pentru satisfacția la locul de muncă. Acești angajați apelau la concediul medical atunci când rămâneau fără zile libere sau când ar fi preferat să lucreze de acasă, pentru a avea timp să își rezolve și problemele personale.

La polul opus, nu toți cei intervievați își permiteau să își ia zile libere, aproape jumătate dintre angajați recunoscând că veneau la serviciu chiar și când erau bolnavi, pentru a nu rata o zi de plată.

Ce poți face, în calitate de angajator

Dacă ai suspiciuni privind starea de sănătate a celor care au cerut concediu medical, poți sesiza casa de asigurări de sănătate. În caz că se depistează absențe nemotivate și în funcție de gravitatea situației, se pot aplica sancțiuni disciplinare ce pornesc de la avertismente scrise și ajung până la retrogradarea din funcție și reducerea salariului de bază sau chiar desfacerea contractului individual de muncă.

Totuși…

Poți opta pentru o abordare diferită. Când descoperi că mai mulți angajați își iau concediu medical fără a fi cu adevărat bolnavi, este cazul să verifici modul în care compania structurează timpul liber plătit și să îți pui următoarele întrebări:

  • Sunt zilele de concediu de odihnă suficiente pentru nevoile angajaților?
  • Oare nu ar fi indicată o zi pe săptămână, în care angajații să lucreze de acasă și să aibă timp și de problemele personale?
  • Sunt mai importante orele pe care angajatul le petrece la birou sau orele în care angajatul termină un proiect?

Oferindu-le angajaților susținerea de care au nevoie pentru a menține un echilibru sănătos între job și viața personală, aduci un beneficiu și companiei. Până la urmă, angajații care au parte de satisfacție la serviciu au și o productivitate mai mare.