Cum motivam angajatii fara cheltuieli suplimentare? Avantajele companiilor mici

  • 30 aug. 2016, 12:03
  • 2 022

Cu exceptia cazurilor in care salariul nu corespunde, intr-adevar, nivelului activitatii profesionale, motivarea salariatilor depinde de factori care nu presupun cheltuieli suplimentare.


Consultantii HR internationali avertizeaza asupra faptului ca, in urmatoarea perioada, multi dintre angajatori se vor confrunta cu diminuari de personal. In conditiile in care se inregistreaza o anumita stabilitate la nivel economic, angajatii nemultumiti nu vor mai avea motive sa ramana la locul de munca actual. Astfel incat riscam sa pierdem cele mai valoroase talente, daca nu stim cele mai eficiente modalitati de motivare si retentie.

Un angajat nemultumit de locul de munca va pleca in cele din urma, indiferent de oferta financiara.

Toate sondajele efectuate in randul angajatilor arata ca, mai ales in cazul specialistilor, recompensele de natura financiara nu se afla pe primele locuri in ceea ce priveste factorii motivanti. In schimb, principalele 3 elemente care garanteaza motivarea angajatilor sunt: autonomia, perfectionarea si semnificatia.

Satisfactia profesionala se masoara, asadar, in gradul de autonomie, posibilitatea reala de dezvoltare profesionala si sentimentul ca munca realizata are un scop mai inalt.

In ceea ce priveste companiile mici, acestea au un handicap aparent: lipsa unor fonduri de calibrul celor disponibile in marile corporatii. In realitate, insa, acestea au si avantaje specifice, pe care le pot folosi in mod eficient pentru retinerea talentelor.

Companiile mici au o mai mai flexibilitate in oferirea avantajelor pentru angajati. Cheia motivarii consta in acordarea de beneficii diversificate, care raspund nevoilor reale ale angajatilor. Zile libere pentru sarbatorirea zilei de nastere, posibilitatea de a lucra de acasa sau din alta locatie atunci cand este nevoie, flexibilitate in ceea ce priveste ora de incepere a programului de lucru - sunt doar cateva dintre beneficiile ce pot fi acordate mult mai usor intr-o firma mica.

Talentele prefera, de cele mai multe ori, un loc de munca ce le ofera flexibilitate, in defavoarea unui post platit mai bine, dar cu numeroase reguli rigide.

Companiile mici asigura o mai mare implicare a angajatilor. Intre angajatul dintr-o multinationala, care probabil nu a interactionat niciodata cu top management-ul, si angajatul dintr-o firma in care toata lumea cunoaste pe toata lumea, exista o diferenta reala cu privire la sentimentul de satisfactie. Absenta unei structuri ierarhice stufoase contribuie si la o mai buna comunicare directa intre angajat si manager.

Nu in ultimul rand, companiile mici pot sa ofere oportunitati reale de dezvoltare profesionala si perfectionare mai multor angajati. In timp ce, in marile corporatii, promovarea este, de multe ori, un proces complex, care trebuie sa urmeze anumite etape clare, intr-o firma mai mica, procesul este mult simplificat. Iar studiile arata ca cei mai multi angajati se simt satisfacuti la locul de munca daca au sentimentul unei cresteri profesionale autentice.