Ce reguli au fost impuse pentru redeschiderea HoReCa

  • 26 mai 2020, 12:53
  • 1 395

Localurile de alimentație publică trebuie să respecte o serie de măsuri, pentru a-și putea relua activitatea începînd cu data de 15 iunie. 

Acestea sînt prevăzute într-o anexă a deciziei aprobate de Comisia extraordinară de sănătate publică. Printre ele se numără deservirea a cel mult patru persoane la o masă, scrie agora.md. Chicu spune de ce restricțiile pentru HoReCa vor fi ridicate pe 15 iunie 

„Excluderea aglomerării prin asigurarea respectării distanței fizice de 1,5-2 metri între persoane. Se va admite deservirea la mese a maximum patru persoane, cu excepția grupurilor constituite din membrii unei familii de gradul unu și doi pe linie dreaptă și colaterală”, se spune în anexă. 

Totodată, personalul trebuie asigurat cu echipamente de protecție. Se mai menționează că măștile de protecție trebuie schimbate o dată la două ore. Starea de sănătate a angajaților urmează a fi verificată la începutul zilei de muncă. 

Înainte de a se deschide, localurile sînt obligate să efectueze dezinsecția întregului utilaj, a suprafețelor din spațiile de depozitare, producere, comercializare și de deservire. 

În locuri vizibile urmează să fie amplasate dozatoare cu dezinfectant pe bază de alcool. Personalul și vizitatorii trebuie să folosească grupuri sanitare separate. Casa și locurile de preluare a comenzilor vor fi izolate prin aplicarea ecranelor de protecție din plexiglas sau sticlă. 

La intrarea în local, fiecare client va fi termometriat, fiind interzis accesul persoanelor cu febră. Vizitatorii vor fi informați referitor la măsurile de prevenție. 

Mesele de deservire trebuie definfectate după fiecare client, iar spațiile de lucru ale personalului – la fiecare două ore. 

În anexă se mai menționează că „organele competente vor asigura monitorizarea respectării măsurilor stipulate în prezenta instrucțiune”.