Asociația Patronală a Metalelor cere suportul autorităților în rezolvarea mai multor probleme

  • 7 aug. 2019, 11:11
  • 459

În ultimii ani piața metalelor feroase și neferoase din Moldova a cunoscut o involuție. Cel puțin asta susțin membrii Asociației Patronale a Metalelor care au elaborat o adresare către conducerea țării. Oamenii spun că regulile de pe această piață nu au fost nici pe departe cele caracteristice unei economii economii liberale, ci dictate de interese politice.

„În rezultat, piața a avut de suferit, la fel ca și agenții economici onești, iar în final a avut de suferit bugetul de stat, Republica Moldova, în general”, au menționat autorii adresării.

Membrii Asociației Patronale a Metalelor le solicită autorităților să acorde mai multă atenție acestui domeniu:

„Ferma noastră convingere este că acest domeniu este unul de importanță majoră pentru economia națională. Pe lângă faptul că e vorba de locuri de muncă, acest domeniu poate deveni un important generator de venituri la bugetul public național”.

Totuși, spun membrii Asociației, schimbarea se poate întâmpla doar dacă se va acționa în câteva direcții de bază.

„Liberalizarea pieței deșeurilor de metale feroase și neferoase, demonopolizarea pe acest segment al economiei, diversificarea activităților legate de deșeuri de metale feroase și neferoase, dar și o serie de modificdri în legislație care să ducă la dinamizarea acestui important domeniu”, au declatat autorii.

Asociația Patronală a Metalelor cer autorităților suport instituțional pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă nișa.