Tehnologia reprezintă unul dintre cele două lucruri extrem de dăunătoare pentru capacitatea de concentrare a oamenilor de resurse umane.
Primul lucru care afectează concentrarea tuturor angajaților, inclusiv a oamenilor de resurse umane, este reprezentat de dispozitivele tehnologice, cum ar fi telefonul mobil sau tableta, scrie Harvard Business Review. Un studiu, realizat în 2016 în Statele Unite ale Americii (SUA), a evidențiat că americanii alocă, în medie, 12 ore zilnic pentru folosirea mediilor digitale. Starea de hiperconectivitate digitală pe care o manifestă din ce în ce mai mulți oameni nu le permite să proceseze corect informația, să se reîncarce cu energie și să rămână concentrați.
Ședintele reprezintă cel de-al doilea lucru care dăunează concentrării la job. Mulți angajați își petrec o parte însemnată din timpul lor de lucru în ședințe, ceea ce le dăunează atât productivității, cât și concentrării.
Cinci pași simpli te pot ajuta să îți păstrezi concentrarea pe durata întregului program de muncă, indiferent dacă lucrezi în resurse umane sau într-un alt domeniu.
Meditația mindfulness
Utilizarea frecventă a telefonului mobil ne deteriorează memoria și atenția, două dintre abilitățile cognitive cele mai importante pe care le avem, potrivit psihologului Emma Seppala, de la universitatea americană Stanford. Meditația mindfulness, o tehnică terapeutică cu aplicabilitatea mare la persoanele stresate, poate contribui la stabilizarea atenției. Astfel, fiecare angajat cu probleme de concentrare ar trebui să nu mai acceseze telefonul dimineata, imediat după trezire. În schimb, timp de 20-30 de minute, în fiecare dimineață, ar fi de preferat ca salariații cu probleme de concentrare să facă exerciții de respirație și să mediteze. Meditația ajută oamenii să se elibereze de stres și să devină mai calmi.
Organizarea programului de lucru
Organizează-ți programul de lucru astfel, dimineața, după ce ajungi la birou, să te poți concentra pe chestiile creative și complexe. Programează toate întâlnirile în a doua parte a zilei. De asemenea, nu lăsa pe nimeni să intervină dimineața în programul tău de lucru și să-ți stabilească prioritățile. Lucrurile creative se întâmplă când ești odihnit și proaspăt, nu în minutele dintre două ședințe. Cu toții credem că suntem experți să facem mai multe lucruri într-un singur interval de timp, dar realitatea arată altceva.
Fă curat pe birou
Biroul tău e murdar? Ecranele telefoanelor și computerului tău sunt prea aglomerate? Dacă răspunsurile pe care le dai celor două întrebări sunt afirmative, atunci ar fi timpul să faci curat. Mediul și dispozitivele cu care lucrăm ne afectează atât productivitatea, cât și calitatea timpului petrecut la serviciu. Curățenia biroului și a telefonului mobil sau a computerului sunt vitale pentru păstrarea atenției. Pune toate lucrurile de pe birou în dulap. Creează mai multe directoare în care să stochezi conținutul de pe ecranul calculatorului, iar pe mobil oprește toate alertele neimportante.
Atenție la ședințe
O ședință nu este mai eficientă dacă sunt mulți oameni prezenți. Din contră. Așadar, încearcă, dacă poți, să impui niște limite în ceea ce privește numărul participanților dintr-o ședință. Ar fi indicat ca în sala de discuții să nu fie mai mult de opt oameni. De asemenea, asigură-te că fiecare ședință are ca rezultate diverse acțiuni concret pe care le va implementa, într-un interval de timp bine stabilit fiecare persoană prezentă la discuții.
Ia-ți timp pentru tine
Unii oameni cred că pot face lucruri încontinuu și, astfel, au probleme să-și păstreze atenția. Nicio persoană nu poate da randament constant dacă sare dintr-o întâlnire în alta. Trecerea de la un context la altul este extrem de dificilă pentru creierul uman. Prin urmare, dacă vrei să eviți să pierzi timp și să ajungi la epuizare, acordă-ți un timp de reflecție după fiecare ședință. Ia-ți o pauză de 15 minute pentru procesare și prioritizare la fiecare 45-60 de minute petrecute într-o ședință. Astfel, nu vei pierde timpul și vei evita sentimentul de epuizare pe care îl avem mulți dintre noi la sfârșitul zilei de lucru.