Premier: Rentabilitatea Metalferos constituie doar 2%

  • 3 feb. 2020, 14:11
  • 344

Prim-ministrul Ion Chicu consideră că în spaţiul public bântuie o concepţie greşită despre supraprofiturile întreprinderii de stat "Metalferos", al cărei profit real este de circa 2%.

Potrivit agenţiei Infotag, el a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă după întâlnirea cu preşedintele şi speakerul Parlamentului, că, "în 2018, vânzările întreprinderii au constituit 1,4 mlrd. lei, iar profitul - 20 mil. lei", transmite Știri.md.

"Dacă împărţiţi profitul la suma vânzărilor, este clar că rentabilitatea este absolut nesemnificativă. Şi acesta este în anul în care întreprinderea de stat a fost monopolistă pe piaţă, dicta preţurile şi nu avea concurenţă. Informaţii mai detaliate despre întreprinderea de stat ar putea afecta negativ procesul de privatizare", a spus premierul.

Potrivit lui, "Metalferos generează dureri de cap în loc de profit, iar atunci când în următorii ani va începe să raporteze pierderi, cetăţenii vor trebui să acopere aceste pierderi din impozitele proprii, deoarece aşa este metodologia".