Republica Moldova se numără printre cele peste o sută de state care au răspuns apelului global de a participa la redresarea sectorului turismului post-pandemie. Astfel, patru soluții inovatoare propuse de țara noastră vor completa lista celor peste o mie de proiecte înscrise în campania „Healing Solutions Tourism Challenge” lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT), transmite MOLDPRES.
Inițiativa OMT constă într-un apel de a crea soluții care ar putea contribui la refacerea rapidă a industriei. Campania se desfășoară în contextul în care, la nivel global, sectorul turismului se confruntă cu cele mai mari pierderi cauzate de COVID-19. În Moldova campania este susținută de Agenția de Investiții și mediul asociativ, reprezentat de Proiectul TEKWILL.
„Suntem convinși că regândirea strategiilor și proceselor de activitate prin intermediul soluțiilor digitale ne-ar ajuta să facem față provocărilor din domeniu și să reanimăm sectorul turistic. Prin activitățile întreprinse, Republica Moldova a fost singura țară dintre membrii OMT care a făcut parteneriat cu mediul asociativ pentru a promova inițiativa globală. Am încurajat participarea la nivel național, odată ce platforma nu doar va identifica cele mai viabile soluții cu posibilitatea replicării acestora în diverse țări, dar și deschide șanse de vizibilitate și afirmare internațională pentru cei înscriși”, a explicat Rodica Verbeniuc, director general al Agenției de Investiții.
Potrivit sursei citate, proiectele selectate vor intra într-un booklet digital spre distribuție către 150 ministere din lume, iar prezentarea ideilor va fi susținută în cel mai inovativ spațiu – școala internațională de business IE University WOW Room, cu participarea Secretarului General al OMT, Zurab Pololikashvili. Totodată, câștigătorii vor intra în cea mai notorie comunitate inovativă OMT (UNWTO Innovation Network) care numără peste cinci mii de startup-uri în turism, 930 de corporații, 300 de instituții publice, 50 de instituții educaționale, 30 de incubatoare și 200 investitori.
Campania OMT vizează startup-urile, creatorii de soluții inovatoare, antreprenorii din domeniul IT și cele conexe turismului, care au idei și proiecte gata de a fi implementate și ar putea contracara efectele epidemiei de COVID-19 asupra sectorului ospitalier.
„La nivel mondial digitalizarea devine un trend, întrucât tehnologiile informaționale ajută la identificarea unor soluții inovatoare, care să scoată din impas sectoarele importante ale economiei. Campania OMT devine astfel o oportunitate atât pentru sectorul IT, cât și pentru cel al turismului. Ne alăturăm partenerilor noștri și susținem inițiativele IT pentru a reduce consecințele pandemiei asupra turismului și a crea noi modalități de explorare a acestui sector”, a afirmat Ana Chirița, directorul Proiectului TEKWILL.
Cele patru proiecte propuse de țara noastră au venit din partea reprezentanților „Medical Tourism Review”, „Hai la țară”, „Visit.md” și „Teleportravel”.