În orice sat ai merge, nu mai vezi peisajul de altă dată pe care îl cunoaștem din copilărie - o cireadă numeroasă de vaci și o fermă. Cei care s-au aventurat în asemenea afaceri regretă acum.
Marile complexe și ferme de animale, construite anterior în majoritatea satelor din Republica Moldova, dar și cirezile de altădată, nu mai există. Sectorul zootehnic moare încetul cu încetul.
Doar în primul trimestru al anului 2019, numărul de bovine s-a redus cu aproape 13 la sută. Astfel, de la 145 de mii de capete, acum avem doar puțin peste 95 de mii. Este cel mai mic număr din ultimii 40 de ani și în jumătate mai puțin decât în 2011, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.
Cândva, pe imașurile de la Meleșeni, raionul Călărași, pășteau cirezi întregi, dar azi - câteva zeci de văcuțe. Mai tristă este situația în Rădeni, unde cireada, cândva numeroasă, pur și simplu nu mai există.
„Chiar de vreo doi ani în urmă s-a destrămat ultima cireadă, practic satul a rămas fără vaci”, spune Vera Gori, locuitoare a satului Rădeni.
Femeia are patru copii și vrea să-i crească sănătoși. „Ținem o văcuță pe lângă casă, care este o sursă de sănătate pentru familia noastră și chiar, sincer, este și o sursă de venit”, povestește femeia.
La polul opus, Veaceslav Căpățână, din satul Cișmea, raionul Orhei, are aproape 100 de vaci. A lucrat șapte ani peste hotare, ca să dezvolte afacerea. A preluat experiența fermierilor din America și Olanda. Acum însă regretă că s-a aventurat în această afacere.
„De 10 ani de zile nu se interesează nimeni absolut ce facem, cum ne descurcăm. Mergem înainte. Unde o să fie sfârșitul nu se știe, dar ne vine foarte greu”, susține antreprenorul.
Aceste probleme generează altele, mult mai grave, spune Carolina Linte, directorul executiv al Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate. Potrivit ei, produsele de import nu sunt cele mai sigure.
„Dacă statul își dorește ca să aibă o securitate alimentară, în primul rând trebuie să aibă și sistemul de monitorizare, inclusiv a importurilor, nu numai a produselor autohtone. Noi știm cum astăzi se lucrează la vamă”, spune Carolina Linte.
E jale și în domeniul oieritului. Prin 2008, Sergiu Stefanco a moștenit, împreună cu cumnatul său, o mică turmă și a pornit afacerea. A investit toți banii pe care i-a făcut în Iran, timp de câțiva ani. Și acest om regretă.
„Dacă aș da vreo 10 ani înapoi, cred că n-aș mai alege calea asta, aș renunța și aș pleca și eu în străinătate cum au făcut colegii mei. Producția noastră nu s-a scumpit, comparativ cu producția care se aduce. Prețurile au crescut de 10 ori și noi am rămas la aceleași prețuri, de asta majoritatea oierilor stau în colibe, în stânele alea vechi și produc brânza în condițiile pe care le produc; Este taxa la vamă, și oficială și neoficială pe care o plătesc importatorii, dar noi rămânem așa pe margini”, afirmă antreprenorul.
La Cimișlia funcționează o fabrică de procesare a laptelui de oi și de capre. Capacitatea maximă este de 20 de mii de litri, dar în lucru sunt doar șapte mii, deoarece... nu există lapte. Pavel Prisăcaru, președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine, spune că se cer puncte de colectare a laptelui în anumite regiuni.
Asociația este în căutare de investitori, pentru a aduce oi din Spania. Potrivit lui Pavel Prisăcaru, în astfel de afacere trebuie schimbate accentele.
„Să facem așa o diferență între oile assaf, care este o oaie productivă de lapte, pe lactație are 600 de litri de lapte, și oaia noastră tradițională, rar care ajunge la 80-90 litri de lapte. Avem fermieri în țară care au oi de rasă pură. 50-60 de astfel de oi înlocuiesc 600 tradiționale”, spune Prisăcaru.
Iar investițiile sunt foarte mari, în condițiile în care subvențiile din partea statului vin prea târziu.
„Pentru 100 de oi aduse din străinătate trebuie aproximativ 35 de mii de euro. Nu-i așa greu să aduci oile din străinătate, problema e că oaia adusă în țară trebuie să aibă aceleași condiții ca și în țara de unde e adusă. Trebuie aprobări. Trebuie de la ecologie. Oriunde nu te-ai duce trebuie să le mulțumești și mulțumirea e foarte-foarte costisitoare. La toate instanțele trebuie să deschizi ușa cu piciorul, nu cu mâna, că mâinile sunt ocupate. Cred că e mai mare interesul și avantajul să se aducă produsul gata făcut din altă țară, pus pe raft. S-o vândut. S-a luat 10 sau 15 la sută din impozite, din taxe vamale și atât”, a mai declarat președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine.
Statisticile sunt îngrijorătoare. În primul trimestru al anului trecut, numărul de oi și capre s-a redus cu 6 la sută. Republica Moldova poate să-și asigure cetățenii cu lapte în proporție de 50-60 la sută.
În aceste condiții, volumul producției de lapte brut procesat este în descreștere cu 9,5 procente. Dacă în 2016 aveam 520 de mii de tone de lapte brut procesat, anul acesta am ajuns la 387 de mii de tone, pentru trei trimestre ale anului 2019.
În orice sat ai merge, nu mai vezi peisajul de altă dată pe care îl cunoaștem din copilărie - o cireadă numeroasă de vaci și o fermă. Cei care s-au aventurat în asemenea afaceri regretă acum.
Marile complexe și ferme de animale, construite anterior în majoritatea satelor din Republica Moldova, dar și cirezile de altădată, nu mai există. Sectorul zootehnic moare încetul cu încetul.
Doar în primul trimestru al anului 2019, numărul de bovine s-a redus cu aproape 13 la sută. Astfel, de la 145 de mii de capete, acum avem doar puțin peste 95 de mii. Este cel mai mic număr din ultimii 40 de ani și în jumătate mai puțin decât în 2011, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.
Cândva, pe imașurile de la Meleșeni, raionul Călărași, pășteau cirezi întregi, dar azi - câteva zeci de văcuțe. Mai tristă este situația în Rădeni, unde cireada, cândva numeroasă, pur și simplu nu mai există.
„Chiar de vreo doi ani în urmă s-a destrămat ultima cireadă, practic satul a rămas fără vaci”, spune Vera Gori, locuitoare a satului Rădeni.
Femeia are patru copii și vrea să-i crească sănătoși. „Ținem o văcuță pe lângă casă, care este o sursă de sănătate pentru familia noastră și chiar, sincer, este și o sursă de venit”, povestește femeia.
La polul opus, Veaceslav Căpățână, din satul Cișmea, raionul Orhei, are aproape 100 de vaci. A lucrat șapte ani peste hotare, ca să dezvolte afacerea. A preluat experiența fermierilor din America și Olanda. Acum însă regretă că s-a aventurat în această afacere.
„De 10 ani de zile nu se interesează nimeni absolut ce facem, cum ne descurcăm. Mergem înainte. Unde o să fie sfârșitul nu se știe, dar ne vine foarte greu”, susține antreprenorul.
Aceste probleme generează altele, mult mai grave, spune Carolina Linte, directorul executiv al Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate. Potrivit ei, produsele de import nu sunt cele mai sigure.
„Dacă statul își dorește ca să aibă o securitate alimentară, în primul rând trebuie să aibă și sistemul de monitorizare, inclusiv a importurilor, nu numai a produselor autohtone. Noi știm cum astăzi se lucrează la vamă”, spune Carolina Linte.
E jale și în domeniul oieritului. Prin 2008, Sergiu Stefanco a moștenit, împreună cu cumnatul său, o mică turmă și a pornit afacerea. A investit toți banii pe care i-a făcut în Iran, timp de câțiva ani. Și acest om regretă.
„Dacă aș da vreo 10 ani înapoi, cred că n-aș mai alege calea asta, aș renunța și aș pleca și eu în străinătate cum au făcut colegii mei. Producția noastră nu s-a scumpit, comparativ cu producția care se aduce. Prețurile au crescut de 10 ori și noi am rămas la aceleași prețuri, de asta majoritatea oierilor stau în colibe, în stânele alea vechi și produc brânza în condițiile pe care le produc; Este taxa la vamă, și oficială și neoficială pe care o plătesc importatorii, dar noi rămânem așa pe margini”, afirmă antreprenorul.
La Cimișlia funcționează o fabrică de procesare a laptelui de oi și de capre. Capacitatea maximă este de 20 de mii de litri, dar în lucru sunt doar șapte mii, deoarece... nu există lapte. Pavel Prisăcaru, președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine, spune că se cer puncte de colectare a laptelui în anumite regiuni.
Asociația este în căutare de investitori, pentru a aduce oi din Spania. Potrivit lui Pavel Prisăcaru, în astfel de afacere trebuie schimbate accentele.
„Să facem așa o diferență între oile assaf, care este o oaie productivă de lapte, pe lactație are 600 de litri de lapte, și oaia noastră tradițională, rar care ajunge la 80-90 litri de lapte. Avem fermieri în țară care au oi de rasă pură. 50-60 de astfel de oi înlocuiesc 600 tradiționale”, spune Prisăcaru.
Iar investițiile sunt foarte mari, în condițiile în care subvențiile din partea statului vin prea târziu.
„Pentru 100 de oi aduse din străinătate trebuie aproximativ 35 de mii de euro. Nu-i așa greu să aduci oile din străinătate, problema e că oaia adusă în țară trebuie să aibă aceleași condiții ca și în țara de unde e adusă. Trebuie aprobări. Trebuie de la ecologie. Oriunde nu te-ai duce trebuie să le mulțumești și mulțumirea e foarte-foarte costisitoare. La toate instanțele trebuie să deschizi ușa cu piciorul, nu cu mâna, că mâinile sunt ocupate. Cred că e mai mare interesul și avantajul să se aducă produsul gata făcut din altă țară, pus pe raft. S-o vândut. S-a luat 10 sau 15 la sută din impozite, din taxe vamale și atât”, a mai declarat președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine.
Statisticile sunt îngrijorătoare. În primul trimestru al anului trecut, numărul de oi și capre s-a redus cu 6 la sută. Republica Moldova poate să-și asigure cetățenii cu lapte în proporție de 50-60 la sută.
În aceste condiții, volumul producției de lapte brut procesat este în descreștere cu 9,5 procente. Dacă în 2016 aveam 520 de mii de tone de lapte brut procesat, anul acesta am ajuns la 387 de mii de tone, pentru trei trimestre ale anului 2019.