Echipa noastră a mers și în această lună în Piața Centrală din Capitală pentru a afla prețul celor mai importante produse alimentare pe care le consumăm zi de zi.
Astfel, pentru un kilogram de cartofi, moldovenii vor fi nevoiți să scoată din buzunare ca și luna trecută până la 10 lei, transmite Publika.md.
Însă în această lună pentru un kilogram de ceapă, moldovenii vor fi nevoiți să scoată cu aproximativ cinci lei mai mult față de luna trecută.
Chiar dacă este toamna și este sezonul roșiilor, oamenii vor fi nevoiți, ca și luna trecută, să achite până la 20 de lei pentru un kilogram.
Pe de altă parte, vor plăti mai mult pentru castraveți, dacă în septembrie un kilogram costa între 12 și 16 lei, acum prețul ajunge la 20 de lei.
Cel mai mult au crescut prețurile pentru ardeiul gras, de la 25 de lei în septembrie până la 40 de lei, în octombrie.
Prețurile pentru vânătă, morcov și sfecla roșie aproape că nu s-au schimbat, oamenii vor fi nevoiți să scoată din portmoneu în jur de 8 lei de fiecare kilogram.
După scandalul peștelui infectat, prețul la aceste produse a rămas același. Potrivit vânzătorilor, acum pe tarabele din piață mai mult se comercializează pește din lacurile din țară.