Industria evenimentelor și HoReca are pierderi de milioane

  • 16 apr. 2020, 10:54
  • 962

Investitorii din industria evenimentelor şi Horeca sînt grav afectaţi din cauza pandemiei de Covid-19. 

Sosirea primăverii era, de obicei, momentul mult aşteptat cînd începeau ceremoniile, conferinţele şi afluxul de turişti. 

Acum, însă, activitatea este oprită iar companiile înregistrează pierderi de sute de mii de lei, bani pe care nu ştiu cum îi vor recupera. La unele restaurante s-au anulat evenimentele pînă în luna iunie. Unul dintre producatori de vin din Republica Moldova, ce datează de mai bine de o sută de ani, este acum în pierdere. A ajuns în această situaţie dificilă din cauza graniţelor închise. „Avem scăderi în vînzări, primul val de scăderi s-a datorat faptului că a fost blocată activitatea economică a cîtorva pieţe în care exportăm, vorbim mai ales de pieţele traiţionale Rusia, Belarus. Deja estimăm piederi de la 30 la 50 la sută din exporturile totale pe care le vom face anul acesta. La nivel de vinărie pierderile vor depăşi 6-7 milioane de lei”, a spus CRISTINA FROLOV, director cramă. Şi pierderile nu se opresc aici. Directorul cramei spune că pandemia a lovit dur şi în industria turismului. Mii de străini care urmau să descopere Basababia şi-au anulat vacanţele. „Noi avem cam cinci conferinte anulate mari. De la 50 la 250. Am avut şi o conferinţă de 350 de oameni. sînt anulate. Doar din aceste cîteva conferinţe sînt cîteva sute de mii de lei pierdute. Avem practic toate grupurile internaţionale anulate. Toţi turiştii care trebuiau să vină mai ales cei care sînt după o anumită vîrstă au renunţat la tururile lor. Trebuia să avem anul acesta peste 2500 de oaspeţi veniţi din austria”, a spus CRISTINA FROLOV.

Toate ceremoniile pentru luna mai au fost anulate şi la un restaurant din suburbia Chişinăului. Proprietarul spune că angajaţii sînt acum în concediul anual plătit, după care nu ştie din ce le va achita salariile. Pierderile sînt prea mari. „La noi banii nu intră acuma, la noi banii gata s-au terminat intrările de bani de unde să dăm noi salariile. Noi cu statul sîntem într-o relaţie noi plătim impozite, acum o să ne ajute şi statul pe noi. Umblăm cu mîna întinsă statului, îmblăm cu mîna întinsă la toţi. Vrem o soluţie, vrem o ieşire. Oamenii cei care stau acasă vor o bucată de pîine. Noi vrem să ne dezvoltăm”, a spus SERGIU POSTICA, proprietar restaurant. Proprietarul a luat şi un credit, pe un termen de şapte ani, dar pe timp de criză a fost scutit de taxe. „E o bancă germană la noi pe piaţă sînt foarte flexibili. Ei ni-au intrat în situaţia noastră, fiindcă avem un credit foarte mare. Ne-au acordat trei luni de vacanţă să spunem aşa, acestea trei luni le-au pus la sfîrşitul termenului”, a precizat SERGIU POSTICA. Pandemia a lovit dur în special afacerile mici şi mijlocii. Întreprinzătorii aşteaptă, acum, ajutor din partea statului dar puţini dintre ei cred că sprijinul va veni la timp şi va fi suficient pentru a le salva afacerile.