Echipa de experți a Fondului Monetar Internațional (FMI) și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți referitor la politicile care urmează să fie implementate pentru finalizarea ultimei evaluări a programului susținut prin Mecanismul Extins de Creditare și Mecanismul de Finanțare Extinsă, care se preconizează a fi aprobat de conducerea FMI și Consiliul de Directori Executivi.
Potrivit experţilor Fondului, obiectivele principale ale programului pe trei ani susţinut de FMI au fost atinse, în mare parte, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.
Progresul atins este înalt apreciat
"Reformele ample realizate de autorități au dus la reabilitarea sistemului bancar și consolidarea guvernanței în sectorul financiar, consolidând astfel stabilitatea macroeconomică și financiară. Progresul atins este înalt apreciat, ținând cont de peisajul politic instabil: pe parcursul implementării programului, s-au schimbat trei guverne", se arată în Declarația la finele vizitei misiunii FMI la Chișinău în perioada 22 ianuarie – 5 februarie .
Totodată FMI precizează că pentru a susține progresele atinse, sunt necesare politici prudente și bine coordonate. Este nevoie de reforme hotărâte în domeniul guvernanței și reforme instituționale, pentru a asigura o creștere economică mai rapidă, durabilă și incluzivă.
Despre bugetul pentru anul 2020 experţii FMI constată că el prevede o expansiune bugetar-fiscală favorabilă creșterii, cu scopul de a contribui la satisfacerea necesităților mari legate de infrastructură, dar spun că riscurile privind finanțarea rămân semnificative.
Planuri pentru situații neprevăzute
"Istoria rezultatelor modeste atinse de Republica Moldova în ceea ce privește executarea cheltuielilor capitale prevăzute în buget reflectă punctele slabe în sfera managementului investițiilor publice, care trebuie să fie eliminate de urgență. În afară de aceasta, pentru a asigura finanțarea de către partenerii externi de dezvoltare, așa cum este prevăzut în buget, este necesar un puternic impuls de reformare. Între timp, este necesar de elaborat planuri pentru situații neprevăzute care să fie implementate în cazul în care nu se vor materializa așteptările în privința intrărilor de mijloace din surse externe", se mai arată în Declaraţia misiunii.
Cât despre politică monetară a Băncii Naţionale, apoi experţii spun că decizia de reducere a ratei de bază în decembrie 2019 "a fost luată prematur, date fiind riscurile legate de presiunile inflaționiste determinate de politica bugetar-fiscală mai relaxată și de deprecierea monedei naționale".
"BNM trebuie să fie gata să ajusteze politica monetară, în cazul în care se vor materializa riscurile care ar putea influența perspectivele inflației", afirmă experţii.
Vulnerabilități instituționale şi la şocuri externe
Potrivit FMI, vulnerabilitatea Republicii Moldova la șocurile externe impune necesitatea unui regim flexibil al ratei de schimb care să servească drept un instrument eficient pentru absorbția șocurilor.
Experţii Fondului mai susţin că în pofida eforturilor de stabilizare care s-au soldat cu succes, vulnerabilitățile instituționale și cele legate de guvernanță sunt semnificative și larg-răspândite și constituie o piedică majoră în calea creșterii nivelului de trai a populației.
Astfel se atestă o percepție generală că statul este corupt și justiția nu funcționează adecvat, cadrul de reglementare nu este pus în aplicare în mod corespunzător, iar existența sectorului impunător al întreprinderilor de stat generează riscuri bugetare și subminează concurența și productivitatea.
FMI atrage atenţia şi la supravegherea slabă a sectorului financiar nebancar, la lacunele existente în cadrul ce ține de prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și lipsa progresului în recuperarea activelor fraudate reprezintă o sursă recurentă de îngrijorare.
În opinia lor eliminarea acestor vulnerabilități s-ar putea reflecta într-o creștere economică semnificativă, în urma acumulării mai rapide de capital, reducerii pierderilor forței de muncă și capitalului uman în urma emigrării de proporții și unei productivități mai mari.
Un nou Program cu FMI
Menţionăm că la finalul misiunii şeful misiunii şi premierul Ion Chicu au susţinut o conferinţă de presă, în care şeful executivului de la Chişinău a spus că au fost convenite o serie de politici, care nu afectează interesele țării. "Noi nu ne-am luat angajamente de a majora taxe, nu afectăm nivelul de venituri a populației. Toate măsurile sunt exclusiv în interesul Republicii Moldova și vor aduce un plus de sustenabilitate”, a dat asigurări Chicu.
Chicu a anunţat că vrea să semneze un nou Acord cu FMI după încheierea actualului program. "Noi continuam cu FMI şi vrem să aveam program cu FMI ...din cauza banilor de pe extern care vin. Noi cu echipa mea ţinem la programul cu FMI în mod special pentru suportul pe care îl avem în promovarea reformelor. Şi asta sincer vă spun", a menţionat Ion Chicu.
Echipa de experți a FMI, sub conducerea lui Ruben Atoyan, s-a aflat în vizită la Chișinău în perioada 22 ianuarie – 5 februarie și a purtat discuții cu autoritățile în contextul consultărilor periodice prevăzute de Articolul IV al Statutului FMI, pentru anul 2020, și a evaluării a șasea – finale – a programului economic al Republicii Moldova susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecanismul de finanţare extinsă).
Acest acord se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI și Consiliul de Directori Executivi. Preliminar, ședința Consiliului de Directori Executivi, în cadrul căreia va fi discutat raportul misiunii, este planificată pentru 16 martie 2020. În urma finalizării evaluării programului, Republica Moldova va beneficia de 14,4 milioane DST (drepturi speciale de tragere) (circa 20 milioane dolari SUA).