Expert: moldovenii ratează anual venituri de sute de milioane de lei

  • 21 aug. 2020, 10:09
  • 848

Moldovenii țin la bănci, în depozite fără dobândă, aproape 23 de mili­arde de lei și ratează anual 940 de milioane de lei venituri. Este opinia lui Veaceslav Ioniţă, expert în po­litici economice al IDIS „Viitorul”. Potrivit afirmațiilor sale, din 70,4 miliarde de lei, doar 45% sau 32,1 miliarde de lei sunt depozite la ter­men, pentru care băncile plătesc dobândă obișnuită și pe care le pot folosi fără nici un fel de probleme la creditarea economiei.

Restul 55%, spune Veaceslav Ioniţă, cifră record, sunt depozite necalitative, bani depuși de către cetățenii moldoveni și agenții economici în conturi la vedere, pentru care nu se plătește nici un fel de dobândă sau se plătește o dobândă de 5-7 ori mai mică decât dobânda obișnuită.

„Acești bani sunt practic un balast în sis­temul bancar, băncile au acești bani în con­turi, dar nu-i pot folosi pentru oferirea de credite pe termen lung”, susţine Veaceslav Ioniţă.

Surplus de bani

Expertul mai menţionează că acesta este unul din motivele de bază care explică de ce, în prezent, în sistemul bancar avem un surplus de bani de peste 29 de miliarde de lei. Băncile au bani în conturi, dar care nu sunt buni de nimic. Potrivit lui Veaces­lav Ioniţă, dacă ne uităm atent la dinamica depozitelor bancare, observăm că ele în ultimii cinci ani au crescut cu 20,2 miliarde de lei, însă exclusiv pe seama depozitelor necalitative.

Depozitele la termen, pe care bănci­le le pot folosi la creditarea economiei în această perioadă, nu s-au modificat deloc, rămânând neschimbate la nivel de 32 de miliarde de lei timp de cinci ani. Iar față de anul 2014, au înregistrat chiar o scădere semnificativă, de 2,8 miliarde de lei. Deci, creșterea cu 20 de miliarde de lei a depo­zitelor în ultimii cinci ani se datorează ex­clusiv depozitelor necalitative deținute în bănci la vedere”, explică Ioniță.

Acesta mai susţine că în prezent moldo­venii dețin în bănci 22,8 miliarde de lei în depozite fără dobândă și alte 15,5 miliarde de lei sunt depozite la vedere, cu o dobân­dă redusă. Pe de o parte, băncile nu pot utiliza pe deplin aceşti bani, iar pe de altă parte, cetățenii moldoveni ratează anual sume enorme de bani.

Ratările anuale de venituri sub formă de dobândă, spune expertul, se ridică la 940 de milioane de lei, dintre care 460 de milioane de lei revin persoanelor fizice. În opinia lui Veaceslav Ioniţă, sunt trei motive de bază pentru care moldovenii au plasat 55% din banii lor în bănci sub formă de depozite necalitative. Prima ar fi educația financiară slabă și atenția scăzută la ad­ministrarea depozitelor în bănci, urmată de neîncrederea în sistemul bancar și frica de a plasa banii sub formă de depozite la termen, dar și cardurile bancare, care au devenit omniprezente.

„Majoritatea cetățenilor primesc venitu­rile în carduri bancare. Ei nu scot imediat banii, cum procedau cu câțiva ani în urmă, dar nici nu-i pun în depozit la termen. De fapt, băncile s-au transformat în portofe­lul moldovenilor, unde permanent sunt 5-7 miliarde de lei, banii de buzunar ai moldovenilor. Bani care nu le aduc venituri, dar nici nu pot fi investiți de bănci. Vedem acești bani în statisticile BNM, dar nu avem mare folos de la ei”, a mai spus expertul economic. Cert este faptul că preocupa­rea de bază a BNM și a băncilor comerci­ale trebuie să devină calitatea depozitelor bancare.

„O rată de 55% a depozitelor necalitati­ve este prea mult chiar și pentru Republica Moldova. Acești bani, în loc să fie investiții în economie, sunt o durere de cap pentru BNM, care este nevoită să sustragă acești bani din bănci și să plătească anual 600-700 de milioane de lei dobândă pentru acești bani necalitativi. Deci, pierderile totale ale societății moldovenești de pe urma depo­zitelor necalitative se ridică la 1,5 miliarde de lei anual”, a conchis Veaceslav Ioniţă.