De ce consumatorii au primit facturi mai mari pentru încălzire. Ce spune Termoelectrica

  • 13 feb. 2020, 8:23
  • 1 614
  • 2

Consumatorii ar fi interpretat greșit perioada de calcul pentru energia termică pentru luna ianuarie, scrie Termoelectrica într-un comunicat. 

Potrivit furnizorului de energie termică, „avînd în vedere faptul că, în luna ianuarie 2020, perioada de facturare a constituit în medie 32-36 zile de zile, iar în luna ianuarie 2019, a fost de 29 de zile, calculul mediu raportat la 31 de zile calendaristice arată că, de fapt, consumul de energie termică pentru luna ianuarie 2020 este mai mic în medie cu circa 12%, față de perioada similară a anului trecut”. 

Astfel, „interpretarea eronată a perioadei de calcul apare în contextul în care consumatorii consideră că perioada de facturare ar coincide cu luna calendaristică, însă aceasta variază de la o lună la alta, de la un bloc locativ la altul. De facto, perioada de facturare este indicată în fiecare bon de plată, iar zilele de facturare sînt variabile în funcție de data în care sînt citite contoarele de evidență a consumului pentru energie termică”, se explică în comunicat. 

Proprietarii apartamentelor cu suprafața de pînă la 50 m2 vor achita pentru încălzire în luna ianuarie, în mediu, circa 850 de lei, locatarii apartamentelor cu o suprafață între 50 – 100 de m2 vor achita circa 1 278 lei, iar locatarii apartamentelor cu suprafața mai mare de 100 m2 vor achita în medie 1 643 lei. 

Pentru consultații detaliate cu privire la facturare, toți doritorii sînt îndemnați să apeleze Centrul de Calcul Infobon, la nr-ul de telefon – 022 436 516, sau Centrul de Apel al Termoelectrica la numerele de telefon: 1300 sau 022 447 447.