Cum Tiraspolul vrea să îşi legalizeze şi băncile la Chişinău

  • 25 feb. 2020, 11:46
  • 1 013
  • 1

De aproape 10 zile, autorităţile separatiste şi-au reluat acuzaţiile la adresa autorităţilor Republicii Moldova privind blocada economică şi financiară a regiunii.

Andrei Melnik, şef adjunct al aşa-zisei bănci republicane transnistrene a spus că de pe 14 februarie 2020, băncile de la Chişinău nu ar mai acceptă plăţi ale unor întreprinderi din regiune, efectuate de pe conturile lor de la instituţii financiare de la Tiraspol, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

Presiuni pentru a obţine legalizarea activităţii băncilor de la Tiraspol

"Este pentru prima dată în 30 de ani când se întâmplă așa ceva și că întreprinderile transnistrene nu mai pot face plăți furnizorilor de servicii sau achita materia primă. Asta chiar dacă operaţiunile se fac în lei moldoveneşti", a declarat Melnik, citat de Novostipmr.com.

Potrivit lui Melnik, de la finele lunii ianuarie 2020 ar fi fost 9 cazuri de returnare a banilor. Administraţia de la Tiraspol acuză chiar de blocadă economică Chişinăul, apelând la OSCE şi Rusia pentru a face presiuni asupra Republicii Moldova.

Reprezentanţi ai unor bănci de la Chişinău spun însă că cerinţele impuse companiilor din regiunea separatistă, nu diferă de cele faţă de întreprinderile ce lucrează legal în Republica Moldova.

"Dacă vor să facă operaţiuni prin băncile de la Chişinău, nu au decât să se conformeze cerinţelor impuse de legislaţia moldovenească", ne-a declarat o sursă din cadrul unei bănci.

De altfel subiectul operaţiunilor bancare vine în contextul în care cele trei aşa-zise bănci ce au mai rămas la Tiraspol vor să îşi legalizeze activitatea. Adică să obţină licenţă de activitate, doar că nu în condiţiile legislaţiei de la Chişinău şi normelor internaţionale, ci într-un regim mai leger.  

Licența eliberată de BNM este obligatorie 

"Singura autoritate de supraveghere bancară pe teritoriul Republicii Moldova, recunoscută la nivel internațional, este Banca Națională a Moldovei.

Aceasta activează în strictă conformitate cu legislația în domeniul bancar, armonizată cu standardele internaționale și cele ale Uniunii Europene. Astfel, BNM este singura instituție împuternicită să elibereze licențe băncilor pe teritoriul Republicii Moldova", se arată într-un răspuns al autorităţii bancare pentru Mold-street.com.

Altfel spus pentru a activa pe teritoriul Republicii Moldova, fiecare bancă trebuie să dispună de o licență eliberată de BNM. Cerința este obligatorie pentru toate persoanele care intenționează să desfășoare activitate bancară pe teritoriul țării.

Totodată BNM susţine că băncile licențiate oferă condiții egale pentru toți agenții economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană.

Declarația verbală de proveniență a banilor nu este suficientă

"Băncile licențiate din Republica Moldova manifestă deschidere maximă de a conlucra cu toți agenții economici, tratându-și clienții în mod egal și echitabil. Singura cerință înaintată este respectarea legislației. Astfel, clienții băncilor trebuie să fie transparenți în realizarea tranzacțiilor - angajament pe care și l-au asumat chiar ei prin semnarea cererilor de deschidere a conturilor bancare.

Declarația verbală de proveniență a banilor nu este suficientă pentru asigurarea condițiilor necesare de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, băncile fiind obligate să solicite dovezi.

Această condiție corespunde standardelor internaționale, fiind impusă nu doar în sistemul bancar al Republicii Moldova, ci și la nivel mondial.”, se mai arată în răspunsul BNM.

Cum funcţionează băncile de la Tiraspol

Menţionăm că în prezent în regiunea separatistă au mai rămas doar trei instituţii financiare, controlate sau de autorităţi sau de grupul Sheriff. Acestea pot face operaţiuni externe în dolari sau euro prin conturi corespondente deschise în bănci din Rusia sau Austria.

La fel pot face operaţiuni şi în lei moldoveneşti prin aşa-zisul Centru de Casă şi Decontări deschis la Tiraspol de BNM. Acesta funcţionează mai mult de două decenii. 

"În conformitate cu Hotărârea Parlamentului RM nr. 885-XIII din 19.06.1996, Băncii Naționale a Moldovei i s-a permis deschiderea unui cont corespondent temporar în lei moldovenești Centrului de casă și decontări din Tiraspol, prin intermediul căruia sunt realizate fluxurile financiare în lei moldovenești din/în regiunea transnistreană", se arăta într-un răspuns oferit de BNM pentru RISE Moldova.

Mai adăugăm că de aproape un deceniu se discută despre o posibilă integrare a băncilor din regiunea separatistă în sistemul bancar moldovenesc. Această integrare este blocată însă de nedorinţa instituţiilor financiare de la Tiraspol de a se racorda la reglementările internaţionale şi naţionale privind guvernanţa corporativă, transparenţă etc.

Şi anul trecut, ca urmare a blocării conturilor a două întreprinderi din regiunea transnistreană, pe motiv că acestea nu s-au conformat noilor cerințe privind combaterea spălării banilor, Tiraspolul a iniţiat o campanie în care susţinea că Chişinăul recurge la presiuni economice.