Cîți bani au ajuns în bugetul de stat în prima lună din 2020

  • 4 feb. 2020, 13:41
  • 836

Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul Public Național (BPN) în ianuarie 2020 a constituit 3,3 miliarde lei, în creștere cu 396,5 milioane lei sau cu 13,7% față de perioadă similară a anului trecut, transmite Noi.md. 

Potrivit BPN, la Bugetul de stat, pe parcursul lunii ianuarie a anului current, au fost încasate 1,4 miliarde lei, ceea ce constituie cu 92,6 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, sau o creștere de 7,1%. 

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări de 344,7 milioane lei, ceea ce reprezintă cu 52,0 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau cu 17,8%. 

La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 1,1 miliarde lei, ceea ce constituie cu 200,4 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau o creștere de 21,2%. 

La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 394,8 milioane lei, cifră ce constituie cu 51,4 milioane lei mai mult în comparație cu luna ianuarie a anului trecut (+15,0%).