Cel mai vechi restaurant din lume, în pericol de a fi închis din cauza COVID-19

  • 11 aug. 2020, 9:09
  • 571

Restaurantul Botin, fondat în anul 1725 în Madrid, Spania, inclus în Cartea Recordurilor drept cel mai vechi restaurant din lume, este în pericol de a fi închis din cauza lipsei de clienţi provocate de pandemia de COVID-19, informează CNN. 

La fel ca restul restaurantelor, stabilimentul renumit pentru felul său faimos de mâncare, „cochinillo” (purcel de lapte prăjit), a fost închis în urma restricţiilor impuse de autorităţi, pentru prevenirea răspîndirii coronavirusului. 

„Cînd am închis restaurantul în timpul pandemiei, am fost devastaţi, pentru că niciodată în istorie, acest loc nu mai fusese vreodată închis, nici măcar în timpul Războiului Civil Spaniol”, a declarat Antonio Gonzalez, managerul restaurantului. 

Localul şi-a deschis totuşi porţile pe 1 iulie, dar în prezent serveşte cel mult 60 de clienţi pe zi, comparativ cu cei 600 de clienţi care îi călcau zilnic pragul înainte de pandemie. 

Cele mai populare mîncăruri gătite aici sunt „cochinillo” - purcelul de lapte prăjit şi „cordero asado” - friptură de miel la cuptor. 

Restaurantul a intrat în Cartea Recordurilor după ce a fost efectuată o investigație independentă pentru a garanta că afacerea îndeplinea cerințele: și-a menținut numele, a fost în același loc și nu și-a întrerupt activitatea. Distincția a fost primită datorită unui client care a insistat să contacteze organizația. 

O parte a restaurantului a fost transformată în muzeu datorită istoricului acestuia. De asemenea, localul este menționat și în căteva cărți ale lui Ernest Hemingway. Ultima scenă din romanul „The sun also rises / Fiesta”, este plasată în incinta restaurantului, cînd personajul principal stă la o masă și mănîncă purcel de lapte prăjit.