Cafenelele şi restaurantele din ţară şi-au început activitatea

  • 15 iun. 2020, 14:13
  • 819

Unităţile de alimentaţie publică din ţară şi-au reluat din 15 iunie activitatea. Restaurantele şi cafenelele vor activa cu respectarea obligatorie a Instrucţiunii privind prevenirea infecţiei COVID19, emisă de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), transmite MOLDPRES.

Conform instrucţiunii, conducătorii instituţiilor de alimentaţie publică vor asigura dezinfecţia întregului utilaj/inventar de lucru, suprafeţelor din spaţiile de depozitare, producere, comercializare şi deservire; monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor, inclusiv termometria, la începutul zilei de muncă cu asigurarea evidenţei (în caz de depistare a unor simptome ale infecţiei respiratorii acute, angajatul nu se admite la serviciu, se autoizolează şi se informează medicul de familie).

De asemenea, este obligatorie asigurarea personalului cu cantităţi suficiente de echipament de protecţie personală (măşti, care se vor schimba la două ore, mănuşi, şorţuri şi viziere după caz); instalarea la intrare în locuri vizibile a dozatoarelor cu dezinfectant pe bază de alcool; excluderea aglomerării prin asigurarea respectării distanţei fizice de 1,5-2 metri între persoane (se va admite deservirea la mese a maximum patru persoane, cu excepţia grupurilor constituite din membrii unei familii de gradul unu şi doi pe linie dreaptă şi colaterală).

„Este obligatorie şi asigurarea folosirii unor grupuri sanitare separate pentru personal şi vizitatori; aplicarea ecranelor de protecţie din plexiglas/sticlă la case şi locurile de preluare a comenzilor; asigurarea condiţiilor pentru respectarea igienei mâinilor, după fiecare client, la prepararea bucatelor - înainte şi după orice contact cu produsele alimentare;  efectuarea obligatorie a termometriei la intrare în local a fiecărui vizitator/consumator cu interzicerea accesului persoanelor cu stare febrilă şi informarea lor despre necesitatea consultării medicului; informarea vizitatorilor / consumatorilor referitor la măsurile de prevenire a infecţiei COVID-19 prin afişarea materialelor informative aprobate de autorităţi; igienizarea şi dezinfectarea meselor de deservire se va efectua după fiecare client; igienizarea şi dezinfectarea spaţiilor de lucru a personalului, spaţiilor de deservire şi grupurilor sanitare la fiecare două ore”, indică instrucţiunea CNESP prevăzută în hotărârea nr. 12 din 25 mai. 

Organele competente vor asigura monitorizarea respectării măsurilor stipulate în instrucţiune.