Viitorul muncii: Rolul managerilor, între inutilitate și reinventare

  • 8 nov. 2017, 17:42
  • 515

Noile tehnologii ne ajută să facem lucruri și să ne conectăm unii cu alții în moduri în care până nu demult nici măcar nu ne imaginăm. Este o oportunitate fără precedent, care ne permite să colaborăm, să muncim împreună și să obținem venituri în feluri total diferite față de acum 10-15 ani. Insa toate aceste lucruri afectează piața muncii, care se va "redesena" aproape întru totul. Barierele vor deveni mai fluide, angajații vor lucra independent și vor pune un preț tot mai mare pe mobilitate și flexibilitate. Astfel, până și rolul managerilor va fi redefinit. Unele persoane aflate acum în poziții de conducere se vor trezi că rolul lor nu va mai exista, iar alții vor fi nevoiți să se reinventeze pentru a se adapta noii paradigme.

Toate aceste idei au fost subliniate, într-un interviu acordat Revistei CARIERE, de către April Rinne, Young Global Leader și specialist în conceptul de sharing economy (economie colaborativă) în cadrul World Economic Forum.

Dar munca sa cuprinde o arie mai vastă decât ne lasă să înțelegem această titulatura. Ea este, în fapt, o voce importantă în conversația dusă în jurul conceptelor curente de dezvoltare atât pentru companii cât și pentru comunități, noile paradigme ale valorii muncii, sisteme economice și publice digitale.

Tocmai de aceea am fost curioși să aflăm viziunea ei despre modul în care vom lucra în viitorul nu foarte îndepărtat, dar și ce schimbări vor avea loc în această zonă.

Descentralizarea organizaţiilor

Până nu demult, companiile se bazau pe un sistem închis. Aproape totul – de la angajați, la proprietate intelectuală și descoperiri – era ținut înăuntru, iar legătură cu exteriorul era minimă.

"Dar odată cu noile tehnologii, vedem că barierele instituțiilor centralizate încep să se estompeze și acestea devin fluide", spune April Rinne.

Astfel, companiile vor fi nevoite să fie mai deschise și să colaboreze mai mult cu exteriorul. Motivele? În primul rând, ideea de birou e demodată; tot mai mulți oameni preferă acum să muncească în coworking spaces, adică să nu mai fie legați de un singur loc.

În general, tendința este ca angajații să nu mai aleagă un traseu clasic al carierei. Adică să studieze din greu, apoi se angajează și rămân în compania respectivă pentru tot restul vieții. Unii au realizat că nu vor ca intreaga lor viață să fie comisionată unui singur angajator, care îi dictează ora la care se trezește, ora la care trebuie să ajungă la birou, câte ore să muncească și cum.

Ei nu se simt inspirați de o astfel de perspectivă. În fapt, spune April Rinne, 40% dintre angajați sunt nemulțumiți de faptul că jobul lor nu le permite să facă ceva pentru a schimba lumea în bine.

Iar în viitor, liderii companiilor trebuie să vină cu o soluție la această problemă, adică să facă schimbările necesare, în așa fel încât să le ofere celor care lucrează pentru ei senzația că munca lor are un rol important pentru omenire și dezvoltarea societăţii.

Companiile "oarbe" vor avea cel mai mult de pierdut

April Rinne ține să precizeze că există companii pentru care, din păcate, totul se rezumă la bani și la câștigurile pe termen scurt. Nu privesc în perspectivă și nu pun preț pe valorile apreciate de angajați. Iar acestea vor avea cel mai mult de pierdut.

Până nu demult, făceai un compromis, în sensul că îți comisionai viața unui singur angajator, dar la schimb aveai un salariu garantat, beneficii și concediu plătit. Acum, însă, companiile "oarbe", pentru care totul e legat doar banii (și nimic altceva), nici măcar nu îți mai oferă acest gen de stabilitate.

"Astfel, contractul social între angajat și angajator este sfâșiat, făcut bucăți. Așa că unii se gândesc că acest lucru nu mai funcționează pentru ei. Pur și simplu, nu îi mai interesează să lucreze" pentru companiile "oarbe", spune April Rinne.

Drept urmare, rezultatul este că tot mai multe persoane preferă să muncească pentru mai mulți angajatori și să obțină venituri din surse multiple.

Ce rol va avea managerul în noua paradigmă a muncii?

În contextul în care viitorul va însemna tot mai mulți muncitori independenți, care vor obține venituri din multiple surse, în această nouă paradigmă a muncii, rolul unui manager, în sensul care e folosit azi, nu prea își mai are rostul.

"Ce-i drept, managerii nu vor dispărea cu totul. Dar să ne gândim puțin: dacă rolul unui manager este să gestioneze angajații, atunci nu vor mai putea face asta în viitor, pentru că nu vor mai avea prea mulți angajați pe care să îi gestioneze, căci multe sarcini vor fi realizate de colaboratori externi. Astfel, cei cu poziții înalte vor fi nevoiți să se ocupe de gestionarea relațiilor cu cei din afară organizației, adică cu muncitorii independenți, freelanceri, colaboratori externi etc.", spune April Rinne.

Asta înseamnă că managementul nu va fi o categorie în creștere. Va continua să existe, dar doar în scopuri specifice, iar o bună parte din rolurile manageriale vor fi desființate pentru că nu vor mai fi relevante.

April Rinne crede că, în viitor, companiile care vor avea cel mai mare succes vor fi cele care vor avea un număr mic de angajați, ce vor reprezenta centrul organizației, la care se adaugă o rețea vastă de colaboratori externi, la care vor apela doar la nevoie.

Drept urmare, managerii și directorii vor fi mai puţini ca număr, dar vor avea nevoie de abilități mai complexe, căci vor gestiona relații mai complexe, atât cu oamenii din interior, cât și cu cei din afară. "Vei avea nevoie de simțuri mai ascuțite că să îți dai seama cum să aduni echipele potrivite pentru proiectul tău, pe termen limitat, cum să lucrezi cu oameni care lucrează în diverse locuri etc.", spune April Rinne.

Deci va fi nevoie de câțiva oameni în poziții înalte, care să aibă un nivel de expertiză mult mai complex și mai profund decât în prezent.

Nu e exclus nici să ajungem în momentul în care managerii nu vor fi angajați ai companiei, ci vor lucra independent, la rândul lor. Adică vor face freelancing în manageriat. "Astfel de oameni vor deveni foarte buni la gestionarea rețelelor de colaborări externe, astfel că vor face acest lucru pentru mai multe companii, nu doar pentru una singură", încheie April Rinne.