Consiliul de Mediere de pe lângă Ministerul Justiției a stabilit data desfășurării examenului de atestare a mediatorilor. La testare au fost admiși 41 de candidați, care vor avea de susținut proba scrisă și proba verbală.
De asemenea, Consiliul a aprobat componența Comisie de atestare, dar și a celei de contestare a rezultatelor testării.
Potrivit programului aprobat, proba scrisă a examenului de atestare a mediatorilor va avea loc în data de 23 noiembrie. Proba verbală, la care participă doar cei care au promovat proba scrisă, se va desfășura în data de 30 noiembrie. Ambele testări vor avea loc în incinta Ministerului Justiției.
Pentru pregătire de examen, pe pagina Consiliului de mediere a fost publicată o listă cu 40 de teme și bibliografia aferentă. Lista candidaților admiși, lista subiectelor și bibliografia pentru examen, pot fi găsite aici.
Potrivit Regulamentului privind atestarea mediatorilor, în termen de cel mult cinci zile de la finalizarea ambelor probe, Consiliul de mediere decide cu privire la promovarea examenului de atestare, adoptând o hotărâre în acest sens. În termen de cinci zile lucrătoare de la adoptare, Hotărârea Consiliului de mediere privind promovarea examenului de atestare este remisă Ministerului Justiției.
Ulterior, Ministerul Justiţiei eliberează atestatul de mediator, în termen de 10 zile de la data depunerii cererii, dacă a fost efectuată plata stabilită de legislație.
Mediatorii sunt incluşi în Registrul de stat a mediatorilor, ținut de către Ministerul Justiției, în termen de 10 zile lucrătoare de la data eliberării atestatului de mediator.
Examenul de atestare a mediatorilor se desfășoară de două ori pe an: în perioada aprilie-mai și în perioada septembrie-octombrie.