Silvian Cenţiu, CEO-ul Transiris Corporation, cu sediul în San Carlos, California, nu regretă hotărârea de a fi plecat din România. Ce regretă e „că s-a născut într-o puşcărie” – România lui Ceaușescu – „o societate în care cetăţenii fuseseră transformaţi în sclavi şi prizonieri”.
De altfel, a beneficiat enorm de plecare. S-a educat, a avansat profesional, a devenit independent financiar, a cunoscut oameni buni, a văzut lumea. A căpătat deprinderi cu ajutorul cărora astăzi își poate aduce contribuţia „ca din ce în ce mai puţine societăţi să fie sau să ajungă precum cea de unde a plecat”.
Aţi regretat vreodată că aţi fost nevoit să fugiţi din ţară din cauza regimului Ceauşescu?
În primul rând, nu am fugit. Am alergat când am trecut graniţa, dar n-am fugit. „Fugit” e un termen inventat de maşina de propagandă din acea vreme pentru a-i eticheta drept laşi pe acei curajoşi care îndrăzneau să evadeze din închisoarea în care se născuseră. M-am repoziţionat geografic, bineînţeles că am trecut prin tot felul de greutăţi. Nu e uşor să te muţi în altă casă, d-apoi în altă ţară. Îţi laşi în urmă prietenii, familia şi ai nevoie să devii competitiv foarte rapid într-o cultură nouă, într-o limbă nouă.
Simţiţi vreo răsturnare a valorilor care stau la baza societăţii americane, aşa cum aţi cunoscut-o când aţi păşit pentru prima oară acolo?
Societatea americană evoluează, ca oricare alta, însă eu nu văd nici pe departe vreo schimbare majoră a valorilor în această societate în ultimii 30 de ani. Nici poveste de răsturnare. Văd mult progres în propagarea acestor valori. Comparativ cu alte ţări, oamenii de aici pun preţ pe libertate şi pe dreptul de a-ţi decide singur soarta, pe educaţie, pe justiţie, pe familie, pe muncă, pe şanse (cât mai) egale, pe diversitate etc. Societatea americană este foarte, foarte departe de perfecţiune, dar, în comparaţie cu celelalte societăţi din lume, e şi cel mai aproape.
Businessul pe care îl conduceţi a fost sau este în vreun fel ameninţat de climatul politic? Dar de cel economic?
Comparativ cu restul lumii, spectrul politicii americane este foarte restrâns şi concentrat în centru, cu foarte puţine elemente extreme. Rivalitatea între cele două partide principale e mare, însă, comparativ cu spectrul politic din alte părţi, e ca rivalitatea dintre Steaua şi Dinamo – principiile de bază sunt aceleaşi, diferenţele relativ mici şi deseori mai mult pretinse decât reale.
Dinspre mediul politic nu văd ameninţări majore, ci mai degrabă ajutoare minore. Climatul economic global influenţează în mod semnificativ şi pozitiv businessul, deoarece face posibil ca minţi luminate de oriunde din lume să poată colabora la progresul global. Noi avem oameni în zece sedii din jurul lumii şi în doar cinci ani am înfiinţat filiale în şase ţări. Specialiştii noștri spanioli cooperează cu colegii lor români şi canadieni pentru a face posibil ca o importantă firmă de biotehnologie să contribuie la vindecarea şi eradicarea unora dintre cele mai problematice boli. Din Austria, Canada şi România sprijinim instituţiile bancare. În România sprijinim o firmă importantă de telecomunicaţii. Din Canada, SUA și România creăm infrastructura necesară pentru ca firme de tehnologie din primul eşalon să poată inova. Toate acestea sunt posibile datorită deschiderii climatului economic mondial. Uneori acest climat mai regresează, cu câte un pas înapoi sau lateral, ca la dans, dar, în mare, eu văd un ritm susţinut de deschidere şi cooperare globală, ceea ce va aduce succes şi bunăstare celor care vor continua în această direcţie.
Vor ajunge computerele să comunice în acelaşi mod (creativ) în care comunică experţii?
Probabil că da. Firma noastră lucrează deja cu inteligenţa artificială şi avem rezultate interesante. La nivel de societate, suntem într-o fază în care beneficiem deja de un salt înainte major prin introducerea de tehnici etichetate ca inteligenţă artificială (IA). În loc de a coda regulile una câte una, programele sunt făcute să creeze sau să descopere aceste reguli în urma expunerii la un număr suficient de mare de exemple, replicând modul în care învaţă oamenii. Aceste tehnologii rezultă în accelerări de procesare, însă nu avem încă semne de creativitate sau conştiinţă de sine. Multe roluri profesionale bazate pe rutină sau fără nevoi intelectuale sofisticate au fost deja automatizate şi au dispărut. Procesarea de date, în anumite cazuri, nu putea fi automatizată în trecut din cauza complexităţii, diversităţii sau volumului. Dar aceste caracteristici pot fi acum încorporate în sisteme informaţionale prin AI, ceea ce va face să dispară și alte roluri. Însă rolurile de expert, de creaţie şi mai ales comunicarea complexă nu au fost încă automatizate şi eu nu văd vreun semn că vor fi în viitorul apropiat.
Cum poate fi stimulat sectorul de cercetare–dezvoltare din România?
Sectorul de cercetare–dezvoltare din România este, din păcate, aproape inexistent: fals şi fără rezultate. Două lucruri aş propune pentru a stimula acest sector: finanţare strict după rezultate şi reformarea învăţământului pentru a înlocui rutina şi memorarea prin creativitate, inovaţie şi pragmatism (practic sau teoretic). Acum câţiva ani am primit un grup de cercetători români la Stanford (unde am studiat). Un profesor i-a întrebat pe români câte dintre proiectele lor au fost puse în practică, câte companii au fost create ca urmare a cercetării lor, câte locuri de muncă au fost înfiinţate, câte vieţi au fost schimbate. Răspunsul lor a fost că ei fac cercetare de plăcere.
Eu cred că urmăresc plăcerea pe banii contribuabililor. Cercetarea, ca multe alte lucruri care duc la progres, nu este o acţiune, ci un rezultat. În lumea de azi, majoritatea rezultatelor au o rată mică, dar constantă de creștere, iar salturile sunt excepţii. Putem măsura aceste rezultate şi putem folosi măsurătorile pentru a justifica finanţarea cercetării. Însă este nevoie ca măsurătorile să fie pragmatice, raportate la efectul direct asupra societăţii. Ar fi multe alte măsuri, precum desfiinţarea sau măcar responsabilizarea instituţiilor parazitare precum Academia Română şi a altor societăţi care încearcă să monopolizeze ştiinţa, cultura, inovaţia şi creativitatea în România. Rolul diplomelor şi certificărilor în ştiinţă e nevoie să fie doar informativ, nu legislativ, altfel interzicem posibilitatea ca niște oameni de talia lui Edison, Faraday, fraţii Wright sau chiar Zuckerberg să practice sau să finanţeze cercetarea în România.
Ce i-aţi spune unui tânăr care vrea să deschidă o afacere care să depăşească graniţele fizice şi culturale ale României?
Să o creeze. Dacă vrea, să o facă. Dacă reuşeşte, foarte bine. Dacă nu, măcar va învăţa ceva, probabil ce nu a învăţat la şcoală. Una dintre cele mai educative acţiuni este cea de a coopera cu oameni din afara grupului social de origine. În acelaşi grup social, greşelile de gândire nu sunt doar propagate, ci şi fortificate de fenomenul groupthink. Aceste greşeli împiedică nu doar progresul, ci și succesul real. Cu cât sunt umbrele lui Platon mai prevalente pe pereţii peşterii sociale, cu atât este mai periculos acest fenomen, fiindcă generează percepţia unui succes fals. O afacere în care tinerii cooperează peste graniţe este nu doar o oportunitate financiară, ci și o mare şansă educaţională. Mediul economic şi cel tehnologic actual sunt afectate prea puţin de micile regrese sociale şi politice recente. Tinerii capabili şi cu ambiţii de realizare au planeta ca loc de joacă. Noi am găsit un număr de astfel de tineri – de toate vârstele – şi aceştia au contribuit şi continuă să contribuie la succesul şi creşterea companiei noastre. Și, sper eu, la progresul societăţii globale.
„O afacere în care tinerii cooperează peste graniţe este nu doar o oportunitate financiară, ci și o mare şansă educaţională. Mediul economic şi cel tehnologic actual sunt afectate prea puţin de micile regrese sociale şi politice recente. Tinerii capabili şi cu ambiţii de realizare au planeta ca loc de joacă.“
Silvian Cenţiu, CEO-ul Transiris Corporation, cu sediul în San Carlos, California, nu regretă hotărârea de a fi plecat din România. Ce regretă e „că s-a născut într-o puşcărie” – România lui Ceaușescu – „o societate în care cetăţenii fuseseră transformaţi în sclavi şi prizonieri”.
De altfel, a beneficiat enorm de plecare. S-a educat, a avansat profesional, a devenit independent financiar, a cunoscut oameni buni, a văzut lumea. A căpătat deprinderi cu ajutorul cărora astăzi își poate aduce contribuţia „ca din ce în ce mai puţine societăţi să fie sau să ajungă precum cea de unde a plecat”.
Aţi regretat vreodată că aţi fost nevoit să fugiţi din ţară din cauza regimului Ceauşescu?
În primul rând, nu am fugit. Am alergat când am trecut graniţa, dar n-am fugit. „Fugit” e un termen inventat de maşina de propagandă din acea vreme pentru a-i eticheta drept laşi pe acei curajoşi care îndrăzneau să evadeze din închisoarea în care se născuseră. M-am repoziţionat geografic, bineînţeles că am trecut prin tot felul de greutăţi. Nu e uşor să te muţi în altă casă, d-apoi în altă ţară. Îţi laşi în urmă prietenii, familia şi ai nevoie să devii competitiv foarte rapid într-o cultură nouă, într-o limbă nouă.
Simţiţi vreo răsturnare a valorilor care stau la baza societăţii americane, aşa cum aţi cunoscut-o când aţi păşit pentru prima oară acolo?
Societatea americană evoluează, ca oricare alta, însă eu nu văd nici pe departe vreo schimbare majoră a valorilor în această societate în ultimii 30 de ani. Nici poveste de răsturnare. Văd mult progres în propagarea acestor valori. Comparativ cu alte ţări, oamenii de aici pun preţ pe libertate şi pe dreptul de a-ţi decide singur soarta, pe educaţie, pe justiţie, pe familie, pe muncă, pe şanse (cât mai) egale, pe diversitate etc. Societatea americană este foarte, foarte departe de perfecţiune, dar, în comparaţie cu celelalte societăţi din lume, e şi cel mai aproape.
Businessul pe care îl conduceţi a fost sau este în vreun fel ameninţat de climatul politic? Dar de cel economic?
Comparativ cu restul lumii, spectrul politicii americane este foarte restrâns şi concentrat în centru, cu foarte puţine elemente extreme. Rivalitatea între cele două partide principale e mare, însă, comparativ cu spectrul politic din alte părţi, e ca rivalitatea dintre Steaua şi Dinamo – principiile de bază sunt aceleaşi, diferenţele relativ mici şi deseori mai mult pretinse decât reale.
Dinspre mediul politic nu văd ameninţări majore, ci mai degrabă ajutoare minore. Climatul economic global influenţează în mod semnificativ şi pozitiv businessul, deoarece face posibil ca minţi luminate de oriunde din lume să poată colabora la progresul global. Noi avem oameni în zece sedii din jurul lumii şi în doar cinci ani am înfiinţat filiale în şase ţări. Specialiştii noștri spanioli cooperează cu colegii lor români şi canadieni pentru a face posibil ca o importantă firmă de biotehnologie să contribuie la vindecarea şi eradicarea unora dintre cele mai problematice boli. Din Austria, Canada şi România sprijinim instituţiile bancare. În România sprijinim o firmă importantă de telecomunicaţii. Din Canada, SUA și România creăm infrastructura necesară pentru ca firme de tehnologie din primul eşalon să poată inova. Toate acestea sunt posibile datorită deschiderii climatului economic mondial. Uneori acest climat mai regresează, cu câte un pas înapoi sau lateral, ca la dans, dar, în mare, eu văd un ritm susţinut de deschidere şi cooperare globală, ceea ce va aduce succes şi bunăstare celor care vor continua în această direcţie.
Vor ajunge computerele să comunice în acelaşi mod (creativ) în care comunică experţii?
Probabil că da. Firma noastră lucrează deja cu inteligenţa artificială şi avem rezultate interesante. La nivel de societate, suntem într-o fază în care beneficiem deja de un salt înainte major prin introducerea de tehnici etichetate ca inteligenţă artificială (IA). În loc de a coda regulile una câte una, programele sunt făcute să creeze sau să descopere aceste reguli în urma expunerii la un număr suficient de mare de exemple, replicând modul în care învaţă oamenii. Aceste tehnologii rezultă în accelerări de procesare, însă nu avem încă semne de creativitate sau conştiinţă de sine. Multe roluri profesionale bazate pe rutină sau fără nevoi intelectuale sofisticate au fost deja automatizate şi au dispărut. Procesarea de date, în anumite cazuri, nu putea fi automatizată în trecut din cauza complexităţii, diversităţii sau volumului. Dar aceste caracteristici pot fi acum încorporate în sisteme informaţionale prin AI, ceea ce va face să dispară și alte roluri. Însă rolurile de expert, de creaţie şi mai ales comunicarea complexă nu au fost încă automatizate şi eu nu văd vreun semn că vor fi în viitorul apropiat.
Cum poate fi stimulat sectorul de cercetare–dezvoltare din România?
Sectorul de cercetare–dezvoltare din România este, din păcate, aproape inexistent: fals şi fără rezultate. Două lucruri aş propune pentru a stimula acest sector: finanţare strict după rezultate şi reformarea învăţământului pentru a înlocui rutina şi memorarea prin creativitate, inovaţie şi pragmatism (practic sau teoretic). Acum câţiva ani am primit un grup de cercetători români la Stanford (unde am studiat). Un profesor i-a întrebat pe români câte dintre proiectele lor au fost puse în practică, câte companii au fost create ca urmare a cercetării lor, câte locuri de muncă au fost înfiinţate, câte vieţi au fost schimbate. Răspunsul lor a fost că ei fac cercetare de plăcere.
Eu cred că urmăresc plăcerea pe banii contribuabililor. Cercetarea, ca multe alte lucruri care duc la progres, nu este o acţiune, ci un rezultat. În lumea de azi, majoritatea rezultatelor au o rată mică, dar constantă de creștere, iar salturile sunt excepţii. Putem măsura aceste rezultate şi putem folosi măsurătorile pentru a justifica finanţarea cercetării. Însă este nevoie ca măsurătorile să fie pragmatice, raportate la efectul direct asupra societăţii. Ar fi multe alte măsuri, precum desfiinţarea sau măcar responsabilizarea instituţiilor parazitare precum Academia Română şi a altor societăţi care încearcă să monopolizeze ştiinţa, cultura, inovaţia şi creativitatea în România. Rolul diplomelor şi certificărilor în ştiinţă e nevoie să fie doar informativ, nu legislativ, altfel interzicem posibilitatea ca niște oameni de talia lui Edison, Faraday, fraţii Wright sau chiar Zuckerberg să practice sau să finanţeze cercetarea în România.
Ce i-aţi spune unui tânăr care vrea să deschidă o afacere care să depăşească graniţele fizice şi culturale ale României?
Să o creeze. Dacă vrea, să o facă. Dacă reuşeşte, foarte bine. Dacă nu, măcar va învăţa ceva, probabil ce nu a învăţat la şcoală. Una dintre cele mai educative acţiuni este cea de a coopera cu oameni din afara grupului social de origine. În acelaşi grup social, greşelile de gândire nu sunt doar propagate, ci şi fortificate de fenomenul groupthink. Aceste greşeli împiedică nu doar progresul, ci și succesul real. Cu cât sunt umbrele lui Platon mai prevalente pe pereţii peşterii sociale, cu atât este mai periculos acest fenomen, fiindcă generează percepţia unui succes fals. O afacere în care tinerii cooperează peste graniţe este nu doar o oportunitate financiară, ci și o mare şansă educaţională. Mediul economic şi cel tehnologic actual sunt afectate prea puţin de micile regrese sociale şi politice recente. Tinerii capabili şi cu ambiţii de realizare au planeta ca loc de joacă. Noi am găsit un număr de astfel de tineri – de toate vârstele – şi aceştia au contribuit şi continuă să contribuie la succesul şi creşterea companiei noastre. Și, sper eu, la progresul societăţii globale.
„O afacere în care tinerii cooperează peste graniţe este nu doar o oportunitate financiară, ci și o mare şansă educaţională. Mediul economic şi cel tehnologic actual sunt afectate prea puţin de micile regrese sociale şi politice recente. Tinerii capabili şi cu ambiţii de realizare au planeta ca loc de joacă.“