România rămâne cel mai fidel susținător al integrării europene a Republicii Moldova

  • 26 apr. 2019, 15:25
  • 367

Stadiul actual al cooperării Republica Moldova-UE, importanța aprofundării Parteneriatului Strategic cu țara vecină dar și sprijinul României acordat autorităților Republicii Moldova în continuarea procesului de reformă în spirit european a fost discutat de secretarii de stat ai MAEIE, Tatiana Molcean și Daniela Morari în cadrul întrevederilor cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al României, Dan Neculăescu.

Daniela Morari a informat oficialul român despre eforturile autorităţilor în promovarea agendei de reforme. Dan Neculăescu a dat asigurări că România va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova şi a îndemnat autorităţile să-şi consolideze eforturile pentru implementarea reformelor asumate de Republica Moldova în contextul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

La fel, a fost discutată cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, ambele părţi împărtăşind importanţa valorificării reuniunilor de nivel înalt preconizate să aibă loc la mijlocul lunii mai pentru lansarea unei reflecţii cuprinzătoare despre perspectivele Parteneriatului Estic.

Potrivit MAEIE, pe ordinea de zi a discuției secretarului de stat, Tatiana Molcean, cu omologul său român s-a aflat stadiul proiectelor bilaterale implementate în țara noastră cu sprijinul financiar din partea Guvernului României în domeniul social, protecției mediului, schimbărilor climaterice, renovarea punctelor de trecere a frontierei comune, dar și alte subiecte de interes comun de pe agenda bilaterală.