Remote sau de la birou? Angajații se simt mai productivi acasă

  • 6 oct. 2017, 17:07
  • 641

Statisticile arată că angajații care lucrează la distanță sunt mai performanți decât cei care muncesc în regim zilnic de birou. Cel mai cunoscut studiu pe această temă, realizat pe o perioadă de nouă luni de către un profesor de la Universitatea Stanford, a relevat o creștere a productivității cu 13% în cazul celor care lucrează remote. 

Un alt exemplu în acest sens este cel al autorităților federale din Washington, care în iarna lui 2014 au economisit 32 de milioane de dolari pentru că le-au permis angajaților să lucreze de acasă timp de patru zile, perioadă în care a nins abundent. La nivelul României, o agenție de promovare online a implementat recent un sistem de lucru care prevede că lunea e zi liberă, iar ca efect productivitatea companiei a crescut. De altfel, în următorii ani se așteaptă o creștere importantă a numărului de persoane care lucrează în sistem remotepână în 2020, e posibil ca jumătate dintre angajații de pe Glob să lucreze de la distanță (măcar) în 50% din timpul lor de lucru.

Pe de altă parte, compania americană Best Buy, care inițiase un program de lucru de acasă pentru angajați și își crescuse productivitatea cu 35%, a renunțat în cele din urmă la munca în sistem remote odată ce și-a schimbat managementul. La fel a procedat și gigantul IBM, chiar în luna mai a acestui an, când le-a cerut angajaților să revină la birouri.

Una peste alta, „Lucrăm de acasă sau de la birou?” pare să fie marea dezbatere din piața muncii din prezent. Răspunsul nu e unul unitar. În timp ce unele companii au descoperit că sunt mai eficiente când angajații muncesc de acasă, altele nu sunt sigure că oamenii pe care îi plătesc sunt îndeajuns de disciplinați, dedicați și concentrați, astfel că încă simt nevoia să-i cheme fizic la birou, zi de zi. Chiar dacă acest lucru implică, la prima vedere, mai multe costuri pentru firmă (chiria pentru spațiu, spre exemplu). Evident, verdictul final depinde însă de mai mulți factori, printre care domeniul de activitate al firmei sau capacitatea personalului de a folosi tehnologia disponibilă.

Însă cert e că angajații se simt mai eficienți atunci când lucrează de la distanță. Un studiu realizat în SUA relevă că 91% dintre angajații care muncesc de acasă consideră că sunt mult mai productivi pentru că jobul lor e remote. Motivele sunt numeroase, cele mai întâlnite fiind următoarele două: persoanele care lucrează de acasă nu sunt distrase de discuțiile inevitabile de la birou și se străduiesc mai mult, de teamă să nu fie considerate „leneșe” de șefi. Tocmai de asta, e foarte posibil ca angajatul de la distanță să dedice efectiv mai multe ore muncii, în comparație cu o persoană prezentă zilnic la birou.

În plus, statisticile mai arată că angajații care muncesc remote (și beneficiază de confortul din propria casă) se consideră mai fericiți și mai puțin stresați decât cei care se deplasează zi de zi la un birou. Asta înseamnă că au un moral mai bun, că sunt mai motivați, deci posibil și mai eficienți în îndeplinirea atribuțiilor de muncă decât în programul clasic. Pe lângă asta, deși pare contraintuitiv la prima strigare, mulți angajații în sistem remote consideră că sunt mai apropiați de colegii și de șefii lor, prin intermediul tehnologiei. Astfel, 87% dintre ei agreează videoconferințele, ca sistem de conectare cu cei alături de care lucrează.

Chiar dacă nu putem afirma cu certitudine că un job la distanță sporește productivitatea, e sigur că piața muncii din viitorul apropiat va fi construită în jurul unor programe de lucru cât mai flexibile. Nu neapărat pentru că așa își doresc companiile, ci pentru că tinerii de azi, cei care vor reprezenta forța de muncă din următorii zeci de ani, vor asta cu ardoare.