Recolta de nuci în Moldova ar putea fi cu 10-15% mai mare decât în ultimii 5 ani

  • 15 iun. 2019, 12:45
  • 717
  • 3

Specialiștii Asociației producătorilor de culturi nucifere din Moldova efectuează o analiză selectivă a livezilor de nuc în mai multe regiuni ale țării. Până la jumătatea lunii iunie, conducerea asociației intenționează să analizeze informațiile colectate și să publice un raport privind starea plantațiilor de nuc și prima prognoză a recoltei pentru anul 2019.

Conform concluziilor preliminare, starea grădinilor din acest an este similară celei din anul 2016, care a fost un an destul de bun pentru nucicultorii din Moldova (recolta de nuci a fost estimată la 30 de mii tone).

În cazul în care, în anul curent nu se vor înregistra condiții meteo extreme, atunci, potrivit experților asociației, recolta de nuci va fi cu 10-15% mai mare decât media pe ultimii cinci ani.

Din cauza precipitațiilor abundente care au căzut la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, însoțite de grindină în anumite regiuni ale țării, situația fitosanitară a livezilor de nuc începe să se înrăutățească. În unele livezi, s-a observat răspândirea bacteriozei. Cele mai expuse la această boală sunt livezile de tip vechi înființate cu soiuri ce au rezistență scăzută la înghețurile de primăvară și seceta de vară. Potrivit estimărilor experților, acestea reprezintă aproape o treime din suprafața totală a livezilor de nuc din Moldova și constituie aproximativ 16 mii hectare.

Situația se complicată din cauza rezultatelor financiare slabe din ultimul sezon de comercializare, unii cultivatori au decis să economisească pe contul tratamentul fitosanitar. Iar aceasta contribuie și mai mult la răspândirea bacteriozei, dar și a altor boli care pot afecta calitatea produsului final.