În anii precedenți, cel mai mare număr de persoane au fost angajate în domeniul vânzărilor și prestării de servicii. În aceste domenii sunt solicitați lucrători cu un nivel mediu de calificare (40% din noile angajări). Informația a fost difuzată de Ministerul Economiei și Infrastructurii după prima ședință consultativă privind problemele pieței forței de muncă în Republica Moldova.
Potrivit comunicatului de presă emis, autoritățile urmează să realizeze un studiu privind situația din sectorul ocupării forței de muncă din prezent. De asemenea, vor fi elaborate programe speciale de instruire care să crească nivelul de calificare a persoanelor. Măsura va fi aplicată preponderent în cele mai sensibile sectoare ale economiei naționale la deficitul de forță de muncă
Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la sfârșitul lunii mai, în Republica Moldova sunt înregistrate 12.350 locuri de muncă vacante. Cele mai multe dintre acestea sunt în Chișinău și Bălți, câte 5.235 și, respectiv, 1.590 de funcții vacante.
Autoritățile mai spun că incapacitatea de a găsi personal suficient de calificat este indicată de către angajatori drept principala cauză a deficitului de forță de muncă. Reprezentanții instituțiilor de resort au stabilit că se vor întruni și săptămâna viitoare pentru a discuta problema.