Antreprenorii care vor livra mărfuri în Norvegia și Elveția ar putea fi scutiți de obligativitatea obținerii certificatului de origine forma A, eliberarea căruia costă 6 euro. De această facilitate ar urma să beneficieze agenții economici care vor solicita includerea în Sistemul Informațional al Exportatorilor Înregistrați (REX-System). Procedura de înregistrare urmează a fi elaborată, promovată și aprobată cel târziu până în anul 2020. Prevederea a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Executivului.
Prin urmare, odată cu înregistrarea în acest sistem, Exportatorii Înregistrați vor putea să confirme originea mărfurilor doar în baza unei declarații, aplicată pe un document comercial.
Facilitățile derivate din deținerea acestui statut sunt similare celor oferite de certificatul de Exportator Aprobat, aplicabil în cadrul Acordurilor de liber schimb cu statele membre UE/CEFTA și Turcia.
Datele statistice arată o creștere semnificativă a volumului exporturilor atât în Elveția, cât și în Norvegia. În anul 2018, valorile de export înregistrate în relația cu Elveția au crescut cu 31%, însumând aproape 65 de milioane de dolari. În același timp, în Norvegia, țara noastră a exportat mărfuri de 0,4 milioane dolari, creșterea fiind dublă față de valorile consemnate în 2017.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, au fost aprobate o serie de hotărâri de Guvern în vederea ajustării cadrul normativ la modificările operate anterior în Codul Vamal. Acestea se referă, preponderent, la simplificarea condițiilor de obținere a autorizațiilor privind utilizarea procedurilor simplificare precum AEO (Agent Economic Autorizat), PVD (vămuirea la domiciliu) sau Exportator Aprobat.
În acest context, amintim că, statutul AEO îi oferă titularului o serie de beneficii, precum simplificarea procedurilor vamale, reducerea numărului de controale sau trecerea prioritară a frontierei, în acest sens fiind creată o pistă separată, destinată deținătorilor acestei autorizații. Celelalte facilități includ posibilitatea alegerii locului efectuării controalelor și amânării plăților vamale pe o perioadă de până la 30 de zile.
În cadrul proiectului pilot, lansat la Leușeni, în 2015, a fost implementată recunoașterea unilaterală a AEO din UE, care beneficiază de simplificările enumerate mai sus. Totodată, Serviciul Vamal continuă promovarea Programului AEO pentru a obține recunoașterea reciprocă a AEO din RM și UE, astfel încât AEO din țara noastră, care livrează mărfuri în spațiul comunitar, să beneficieze de aceleași facilități.
În același timp, vămuirea la domiciliu (PVD) îi permite titularului acestei autorizații să depună declarații vamale electronice (cu semnătura electronică) fără a fi necesară prezentarea mărfurilor importate sau exportate la un post vamal. Astfel, agenții economici au posibilitatea să-și vămuiască mărfurile la sediul sau depozitul propriu, autorizat de organul vamal, fapt ce le economisește timpul, minimizându-le și costurile de transport.
Un alt instrument de facilitare a comerțului, promovat de Vamă este statutul de Exportator Aprobat, care îi exonerează pe titularii acestuia de obligativitatea obținerii certificatului de origine EUR-1. Totodată, datorită simplificărilor promovate de Serviciul Vamal, de acest statut pot beneficia și exportatorii sezonieri.
În luna ianuarie a acestui an, valoarea mărfurilor exportate de deținătorii statutului de Exportator Aprobat a crescut cu 36%, cifrându-se la peste 690 de milioane de lei.
Actualmente, sunt înregistrați 118 agenți economici autorizați, 26 de Exportatori Aprobați și 78 de antreprenori care au permisiunea vămuirii la domiciliu, anunță Srtviciul Vamal.