Investiții de peste 300 milioane de euro și aproximativ 2000 de locuri de muncă create. Acestea sunt planurile companiei Kaufland pentru Republica Moldova. Compania a organizat evenimentul Richtfest - o sărbătoare germană, care marchează o etapă importantă în construcția primului magazin din țara noastră. La eveniment a participat prim-ministrul Pavel Filip, care a menționat că cel mai bine despre eforturile Guvernului pentru îmbunătățirea mediului de afaceri vorbesc faptele și cifrele.
„Evenimentul de astăzi dovedește că investitorii care vin în Republica Moldova se simt liberi în acțiuni și se simt siguri în investițiile pe care le fac în această țară”, a spus Pavel Filip.
Angajații acestui magazin vor avea un salariu minim de 7500 de lei, în același timp, 50% din producția expusă va fi de origine autohtonă. „În aceste magazine va fi mai mult loc pentru produsele autohtone, ceea ce înseamnă că industria alimentară din Republica Moldova va avea mai mult spațiu aici, acasă. Nu în ultimul rând, această competiție sănătoasă va oferi cetățenilor noștri produse de o calitate mai bună, și, de ce nu, la un preț mai accesibil”, a precizat premierul.
Premierul s-a referit și la reformele lansate de Executiv pentru crearea unui mediu de afaceri atractiv: reducerea organelor cu funcții de control și a numărului de acte permisive, reforma fiscală și modificarea Codului Muncii. „Și noi construim o temelie pentru dezvoltarea economică a acestei țări. Am pus acest fundament puternic și sunt sigur că, în curând, vom asista și la o sărbătoare națională – tot un Richtfest. Să ajungem și noi să punem acoperișul acestei construcții pe care am pornit-o cu toții în această țară”, a subliniat Pavel Filip.
La rândul său, ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Angela Ganninger, a menționat că prezența la eveniment a premierului Pavel Filip demonstrează interesul Guvernului pentru atragerea investitorilor în economia națională: „Apreciem că Executivul a făcut tot ce-i posibil pentru a facilita investițiile în această țară. Venim cu investiții în Republica Moldova pentru că am găsit aici mai multe posibilități de a extinde afacerile”.
În acest an, Compania Kaufland a demarat construcția primelor trei magazine la Chișinău - ulterior rețeaua va fi extinsă până la 20 de magazine în toată țara și un centru logistic propriu, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.