În business, în educație, în leadership, dar și în alte planuri sociale, succesul, cât şi eşecul, pot genera reacţii emoţionale puternice, care duc la însușirea unor lecții de viață. Se știe, însă, că succesul nu este tocmai cel mai bun sfătuitor și nici un bun educator pe termen lung, așadar se pare că lecția corectă de învățare vine din eșec. Dar câți dintre noi și-l pot asuma până la capăt?
Eșecul nu este o experiență ușor digerabilă. Nici dacă ești lider, manager sau antreprenor și nici dacă ești angajat. Nereușitele sunt greu de acceptat și de asumat chiar și în viața de zi cu zi. În plan personal și social, orice „cădere” te zdruncină din toate punctele de vedere. Iar în cultura noastră de învățare, încă de pe băncile școlii, eșecul este „bau-baul” de care elevii sunt învățați să fugă cu orice preț, inclusiv cel al minciunii, al diversiunii. Frica de pedeapsă, rușinea, umilința sunt emoții puternice pe care eșecul le aduce cu sine la pachet, într-o primă fază pe care vrem să ne-o reprimăm. Într-o a doua fază, după ce apele învolburate se domolesc și se decantează, nereușita atrage după ea un exercițiu de reflecție care este de fapt lecția de învățare. De care fiecare avem nevoie la un moment dat în viață. Prima reacție este una de respingere, de evitare, de negare. Din toate încercările profesionale și personale de până acum am învățat să văd eșecul ca pe un rău pe termen scurt, dar care se poate transforma pe termen lung în bine. Un bine pe care îl atingem doar dacă ne asumăm corect „răul”, îl decantăm, îl distilăm până la esență.
Ce pot învăţa managerii din succese şi eşecuri?
Există multe testimoniale ale managerilor sau directorilor executivi care împărtășesc din experienţele de succes şi eşec pe care le-au avut, astfel încât să-i ajute pe ceilalți să afle lucruri noi despre ei înşişi şi despre propriul mod de a practica leadership-ul. Numai că genul acesta de reflecţie nu este aşa de uşor de realizat pe cât sună. Un lider trebuie să fie suficient de vulnerabil încât să se poată conecta autentic la ceilalți, suficient de carismatic încât să îi coopteze pe cei din echipă și suficient de smerit cât să își dea seama că leadershipul adevărat înseamnă să fii util celorlalți. Plecând de la această premiză, pot oare managerii să facă apel, pur şi simplu, doar la dorinţa de a învăţa? Atât succesul, cât şi eşecul, pot genera nişte reacţii emoţionale puternice, iar aceste reacţii le influenţează dorinţa de a învăţa. Iar lecţia care vine de pe urma unui eşec va fi, de asemenea, limitată de gradul de „biciuire” pe care-l poate suporta stima de sine pe care o are o persoană. Orgoliul este cel mai mare dușman al învățării, iar în cazul eșecului, orgoliul e cel care strigă cel mai tare, împiedicându-te să ajungi la esența învățării. În literatura pe tema dezvoltării profesionale, faptul că noile roluri şi experienţe oferă oportunităţile perfecte de învăţare este deja un lucru asumat. Începând cu anul sabatic pe care şi-l iau adolescenţii şi până la misiunile noi pe care managerii le preiau într-o ţară cu o cultură diferită, filosofia învăţării spune că asemenea experienţe îl ajută să crească profesional şi personal pe orice om care trece prin ele.
Eșecul chiar trebuie să fie o opțiune
Potrivit unui articol din Harvard Business Review, din ce în ce mai mulți lideri de succes își încurajează echipele să facă greșeli și să învețe să își asume eșecurile. Iar exemplele sunt cu adevărat răsunătoare.
În luna mai, imediat ce a devenit CEO Coca Cola, James Quincey și-a convocat managerii și le-a transmis să își depășească frica de eșec care blocase cumva oamenii din punct de vedere emoțional după celebrul fiasco „New Coke”. Mesajul lui a fost „dacă nu facem greșeli, înseamnă că nu am încercat destul”. În iunie, deși compania Netflix înregistra un succes nemaiîntâlnit printre abonații săi, CEO Reed Hastings și-a manifestat public îngrijorarea, că „trebuie să ne asumăm riscuri, să încercăm lucruri nebunești, fiindcă avem prea multe seriale de succes, deci ar trebui să mai anulăm câteva.” Audiența prezentă la respectiva conferință de tehnologie a amuțit, apoi a izbucnit în aplauze. Chiar Jeff Bezos, CEO Amazon, fără îndoială cel mai de succes antreprenor al lumii, a spus cât se poate de direct că inovativitatea și creșterea companiei au fost construite pe greșeli. „Când experimentezi, nu știi dacă va merge sau nu. Experimentele sunt prin natura lor sortite eșecului. Câteva mari succese compensează, de fapt, alte zeci de eșecuri.”
Admirabil spus, dar câți pun în practică aceste declarații? Există un fel corect de a greși?
Se pare că da. Există chiar tehnici care încurajează angajații și companiile să facă greșeli. Există chiar și un program intitulat „Failing Well” care îi învață pe studenți să își asume greșelile. Într-un recent articol din New York Times, este descris pe larg acest program, la finalul căruia studenții primesc un „certificat de eșec”, care atestă că sunt „autorizați să o dea în bară” într-un proiect, la un examen, într-o relație de cuplu sau orice altă situație foarte importantă pentru ei. Cei atestați gestionează mai bine eșecul, sunt mai puțin fragili și mai îndrăzneți, în comparație cu perfecționiștii. Oamenii dispuși să învețe din eșec gestionează mai bine „frica de pierdere”, acea tendință firească a oamenilor de a acționa ca să nu piardă, fără să se gândească la varianta, mai la îndemână, de a acționa ca să câștige. Asta din cauză că, psihologic vorbind, teama de pierdere este dublă ca intensitate emoțională față de plăcerea de a câștiga. De aceea, atunci când creezi premiza „eșecul e o opțiune”, transmiți ideea de relaxare tonică, foarte încurajatoare pentru angajați.
Oamenii dispuși să învețe din eșec gestionează mai bine „frica de pierdere”
L-am întrebat pe Viorel Panaite, Managing Partner Human Invest & Ken Blanchard Romania, cum se văd eșecurile din perspectiva managerilor și antreprenorilor.
Într-adevăr, lecțiile vin și din succes și din eșec. Important este să știm cum să învățăm din fiecare. Și succesele și eșecurile pot produce iluzii care nu aduc lecții: neasistate corespunzător, succesele amplifică grandomania, iar eșecurile pot aduce depresie și frică de acțiune. Putem învăța să ne acceptăm eșecurile și să învățăm din ele. Un exemplu surprinzător, viu și recent vine din dezvăluirile făcute de Michael Phelps, cel mai de succes și medaliat olimpic de până acum.
Când suntem manageri, avem responsabilitatea de a-I învăța pe cei pe care conducem că eșecul este parte din viață, că a greși este omenește, că eșecul este o experiență absolut necesară creșterii, inovației, evoluției. Iată mai jos câteva întrebări la care managerii pot reflecta pentru a învăța să capitalizeze eșecurile făcute împreună cu cei pe care îi conduc:
„Cum reacționez când lucrurile făcute cu echipa mea au mers prost?”
„E ușor de spus că îți ajuți echipa să învețe din greșeli, dar ce faci de fapt în realitate când echipa eșuează?”
„Cum ții evidența lecțiilor personale pe care le-ai învățat din eșecuri și ce faci cu aceste notițe?
Unde treci în „contabilitate” lecțiile din eșecurile chipei?”
„Cum folosești în practică eșecurile pentru a învăța tu și echipa ta să faceți în viitor lucrurile diferit?”
Vorbind și despre antreprenori, majoritatea dintre ei e compusă din persoane încăpățânate, ceea ce îi ajută să facă față adversităților. În același timp, cu cât sunt mai încăpățânați, cu atât eșecurile pe care le au trebuie să fie mai costisitoare că să și le asume și să învețe din ele.
În business, în educație, în leadership, dar și în alte planuri sociale, succesul, cât şi eşecul, pot genera reacţii emoţionale puternice, care duc la însușirea unor lecții de viață. Se știe, însă, că succesul nu este tocmai cel mai bun sfătuitor și nici un bun educator pe termen lung, așadar se pare că lecția corectă de învățare vine din eșec. Dar câți dintre noi și-l pot asuma până la capăt?
Eșecul nu este o experiență ușor digerabilă. Nici dacă ești lider, manager sau antreprenor și nici dacă ești angajat. Nereușitele sunt greu de acceptat și de asumat chiar și în viața de zi cu zi. În plan personal și social, orice „cădere” te zdruncină din toate punctele de vedere. Iar în cultura noastră de învățare, încă de pe băncile școlii, eșecul este „bau-baul” de care elevii sunt învățați să fugă cu orice preț, inclusiv cel al minciunii, al diversiunii. Frica de pedeapsă, rușinea, umilința sunt emoții puternice pe care eșecul le aduce cu sine la pachet, într-o primă fază pe care vrem să ne-o reprimăm. Într-o a doua fază, după ce apele învolburate se domolesc și se decantează, nereușita atrage după ea un exercițiu de reflecție care este de fapt lecția de învățare. De care fiecare avem nevoie la un moment dat în viață. Prima reacție este una de respingere, de evitare, de negare. Din toate încercările profesionale și personale de până acum am învățat să văd eșecul ca pe un rău pe termen scurt, dar care se poate transforma pe termen lung în bine. Un bine pe care îl atingem doar dacă ne asumăm corect „răul”, îl decantăm, îl distilăm până la esență.
Ce pot învăţa managerii din succese şi eşecuri?
Există multe testimoniale ale managerilor sau directorilor executivi care împărtășesc din experienţele de succes şi eşec pe care le-au avut, astfel încât să-i ajute pe ceilalți să afle lucruri noi despre ei înşişi şi despre propriul mod de a practica leadership-ul. Numai că genul acesta de reflecţie nu este aşa de uşor de realizat pe cât sună. Un lider trebuie să fie suficient de vulnerabil încât să se poată conecta autentic la ceilalți, suficient de carismatic încât să îi coopteze pe cei din echipă și suficient de smerit cât să își dea seama că leadershipul adevărat înseamnă să fii util celorlalți. Plecând de la această premiză, pot oare managerii să facă apel, pur şi simplu, doar la dorinţa de a învăţa? Atât succesul, cât şi eşecul, pot genera nişte reacţii emoţionale puternice, iar aceste reacţii le influenţează dorinţa de a învăţa. Iar lecţia care vine de pe urma unui eşec va fi, de asemenea, limitată de gradul de „biciuire” pe care-l poate suporta stima de sine pe care o are o persoană. Orgoliul este cel mai mare dușman al învățării, iar în cazul eșecului, orgoliul e cel care strigă cel mai tare, împiedicându-te să ajungi la esența învățării. În literatura pe tema dezvoltării profesionale, faptul că noile roluri şi experienţe oferă oportunităţile perfecte de învăţare este deja un lucru asumat. Începând cu anul sabatic pe care şi-l iau adolescenţii şi până la misiunile noi pe care managerii le preiau într-o ţară cu o cultură diferită, filosofia învăţării spune că asemenea experienţe îl ajută să crească profesional şi personal pe orice om care trece prin ele.
Eșecul chiar trebuie să fie o opțiune
Potrivit unui articol din Harvard Business Review, din ce în ce mai mulți lideri de succes își încurajează echipele să facă greșeli și să învețe să își asume eșecurile. Iar exemplele sunt cu adevărat răsunătoare.
În luna mai, imediat ce a devenit CEO Coca Cola, James Quincey și-a convocat managerii și le-a transmis să își depășească frica de eșec care blocase cumva oamenii din punct de vedere emoțional după celebrul fiasco „New Coke”. Mesajul lui a fost „dacă nu facem greșeli, înseamnă că nu am încercat destul”. În iunie, deși compania Netflix înregistra un succes nemaiîntâlnit printre abonații săi, CEO Reed Hastings și-a manifestat public îngrijorarea, că „trebuie să ne asumăm riscuri, să încercăm lucruri nebunești, fiindcă avem prea multe seriale de succes, deci ar trebui să mai anulăm câteva.” Audiența prezentă la respectiva conferință de tehnologie a amuțit, apoi a izbucnit în aplauze. Chiar Jeff Bezos, CEO Amazon, fără îndoială cel mai de succes antreprenor al lumii, a spus cât se poate de direct că inovativitatea și creșterea companiei au fost construite pe greșeli. „Când experimentezi, nu știi dacă va merge sau nu. Experimentele sunt prin natura lor sortite eșecului. Câteva mari succese compensează, de fapt, alte zeci de eșecuri.”
Admirabil spus, dar câți pun în practică aceste declarații? Există un fel corect de a greși?
Se pare că da. Există chiar tehnici care încurajează angajații și companiile să facă greșeli. Există chiar și un program intitulat „Failing Well” care îi învață pe studenți să își asume greșelile. Într-un recent articol din New York Times, este descris pe larg acest program, la finalul căruia studenții primesc un „certificat de eșec”, care atestă că sunt „autorizați să o dea în bară” într-un proiect, la un examen, într-o relație de cuplu sau orice altă situație foarte importantă pentru ei. Cei atestați gestionează mai bine eșecul, sunt mai puțin fragili și mai îndrăzneți, în comparație cu perfecționiștii. Oamenii dispuși să învețe din eșec gestionează mai bine „frica de pierdere”, acea tendință firească a oamenilor de a acționa ca să nu piardă, fără să se gândească la varianta, mai la îndemână, de a acționa ca să câștige. Asta din cauză că, psihologic vorbind, teama de pierdere este dublă ca intensitate emoțională față de plăcerea de a câștiga. De aceea, atunci când creezi premiza „eșecul e o opțiune”, transmiți ideea de relaxare tonică, foarte încurajatoare pentru angajați.
Oamenii dispuși să învețe din eșec gestionează mai bine „frica de pierdere”
L-am întrebat pe Viorel Panaite, Managing Partner Human Invest & Ken Blanchard Romania, cum se văd eșecurile din perspectiva managerilor și antreprenorilor.
Într-adevăr, lecțiile vin și din succes și din eșec. Important este să știm cum să învățăm din fiecare. Și succesele și eșecurile pot produce iluzii care nu aduc lecții: neasistate corespunzător, succesele amplifică grandomania, iar eșecurile pot aduce depresie și frică de acțiune. Putem învăța să ne acceptăm eșecurile și să învățăm din ele. Un exemplu surprinzător, viu și recent vine din dezvăluirile făcute de Michael Phelps, cel mai de succes și medaliat olimpic de până acum.
Când suntem manageri, avem responsabilitatea de a-I învăța pe cei pe care conducem că eșecul este parte din viață, că a greși este omenește, că eșecul este o experiență absolut necesară creșterii, inovației, evoluției. Iată mai jos câteva întrebări la care managerii pot reflecta pentru a învăța să capitalizeze eșecurile făcute împreună cu cei pe care îi conduc:
„Cum reacționez când lucrurile făcute cu echipa mea au mers prost?”
„E ușor de spus că îți ajuți echipa să învețe din greșeli, dar ce faci de fapt în realitate când echipa eșuează?”
„Cum ții evidența lecțiilor personale pe care le-ai învățat din eșecuri și ce faci cu aceste notițe?
Unde treci în „contabilitate” lecțiile din eșecurile chipei?”
„Cum folosești în practică eșecurile pentru a învăța tu și echipa ta să faceți în viitor lucrurile diferit?”
Vorbind și despre antreprenori, majoritatea dintre ei e compusă din persoane încăpățânate, ceea ce îi ajută să facă față adversităților. În același timp, cu cât sunt mai încăpățânați, cu atât eșecurile pe care le au trebuie să fie mai costisitoare că să și le asume și să învețe din ele.