În acest an, recolta de caise din țară va fi de circa 9 mii de tone

  • 7 iun. 2019, 15:23
  • 300

Potrivit specialiștilor Asociației Moldova Fruct, recolta de caise în acest an va fi cu circa 15-25% mai mare decât în anul trecut și va constitui circa 8-9 mii de tone.

Suprafața ocupată de livezi de caise în țară este de circa 3,5 mii de hectare, ceea ce constituie circa 3% din suprafața totală destinată producerii fructelor, scrie East-fruit.

În acest an, o bună parte din livezile de cais amplasate în zona de centru au avut de suferit din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Totodată, cea mai mică recoltă de caise din ultimii 5 ani a fost obținută în anul 2014 (7,2 mii de tone), pe când în anul 2016 a fost obținută cea mai mare recoltă (21,5 mii de tone).