În 2018, moldovenii vor lucra 4 zile de sâmbătă, în schimbul a 4 zile de odihnă din timpul săptămânii

  • 16 ian. 2018, 12:02
  • 5 318
  • 4

Guvernul propune modificarea graficului de lucru în perioada a trei sărbători: 8 martie, Crăciunul pe stil nou, sărbătorile de Paști și Anul Nou. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și a Familiei a elaborat un proiect, conform căruia, se propune ca  zilele  de 9 martie (vineri), 30 aprilie  (luni), 24 decembrie (luni) și 31 decembrie (luni) să fie considerate  zile de odihnă, scrie bani.md.

Acestea vor fi transferate, astfel încât zilele de sâmbătă de 3 martie, 21 aprilie, 15 decembrie  și 22 decembrie 2018 vor fi zile de lucru.

Ministerul menționează că în acest mod se va menţine balanţa timpului de lucru pentru lunile respective.

Proiectul a fost propus spre consultări publice și urmează să ajungă pe masa Cabinetului de Miniștri.

Propunerea sus-menţionată de modificare a graficului de muncă se conformează întocmai prevederilor art.111 alin.(5) din Codul muncii, potrivit căruia, Guvernul este în drept să transfere zilele de repaus (de lucru) în alte zile în scopul utilizării optime de către salariaţi a zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare.