Pachetul salarial de care a beneficiat directorul general al Apple, Tim Cook, a scăzut anul trecut la 8,75 milioane de dolari, faţă de 10,3 milioane de dolari în 2015, dar venitul său din vânzarea acţiunilor a crescut semnificativ, scrie economica.net cu referire la BBC.
Toţi directorii de top ai Apple au avut salarii şi bonusuri mai scăzute în 2016, după ce profitul net şi cifra de afaceri anuală realizate de Apple în exerciţiul fiscal 2016 au scăzut comparativ cu exerciţiul precedent, o situaţie cu care grupul informatic american nu s-a mai confruntat în ultimii 15 ani.
Totuşi, Tim Cook, care conduce Apple din august 2011, a obţinut şi 136 de milioane de dolari din vânzarea acţiunilor. Ca parte a contractului său, el este recompensat cu acţiuni în companie care pot fi vândute în anumite perioade.
Directorul financiar, Luca Maestri, şi vicepreşedintele responsabil pentru retail şi magazinele online, Angela Ahrendts, au primit fiecare pachete salariale de aproape 23 de milioane de dolari în 2016, faţă de aproximativ 25 de milioane de dolari în 2016 în 2015.
Apple a anunţat recent că în exerciţiul fiscal 2016, care s-a încheiat la 24 septembrie, a realizat un profit net de 45,687 miliarde de dolari, în scădere cu 14,4% faţă de rezultatul record de 53,394 miliarde de dolari în exerciţiul fiscal 2015. Similar, cifra de afaceri a companiei a scăzut până la 215,639 miliarde de dolari, mai puţin cu 7,7% faţă de 233,715 miliarde de dolari în exerciţiul anterior.
Scăderea a fost cauzată, în principal, de vânzările de telefoane iPhone, care asigură cea mai mare parte din veniturile realizate de Apple. În ultimul trimestru al exerciţiului fiscal 2016, Apple a vândut 45,51 milioane de iPhone-uri, faţă de 48 de milioane în perioada similară a anului trecut. De asemenea, în ultimul trimestru, Apple a vândut 9,3 milioane de tablete iPad, faţă de 9,9 milioane unităţi în urmă cu un an şi 4,9 milioane computere Mac, faţă de 5,7 milioane unităţi în perioada similară a anului trecut.