Pregătiri pentru petrecerea corporate de Crăciun? E timpul să te gândeşti şi tu la ce ţinută vei îmbrăca la una dintre cele mai importante petreceri de la birou. Astfel, îţi venim în ajutor cu câteva sfaturi şi exemple de ţinute din care te poţi inspira, pentru un rezultat spectaculos garantat.
Petrecerea de Crăciun din cadrul firmei este un prilej excelent de a socializa şi a-ţi cunoaşte mai bine colegii, fără să uiţi că te afli totuşi la un eveniment organizat de compania la care lucrezi, unde imaginea este importantă. Ai în vedere următoarele reguli de conduită care te vor salva de potenţiale dezastre:
● Nu dansa lasciv. Chiar dacă este o petrecere şi muzică este foarte bună, nu te poţi comportă că şi cum ai fi ieşit cu prietenii în club. Dansul nepotrivit este un element aparent minor, dar care îi poate dauna imaginii tale în companie.
● Nu bea în exces. Cunoaşte-ţi limitele şi nu bea mai mult decât e cazul. Rişti să te pui într-o situaţie incomodă spunând lucruri pe care colegii tăi de muncă nu ar trebui niciodată să le audă. Mai mult, ai putea ajunge chiar la gesturi nepotrivite, sub influenţă alcoolului.
● Nu te îmbraca sumar. Este o petrecere şi codul vestimentar este mult mai relaxat, însă decentă rămâne o condiţie peste care nu se trece. Îţi povestim mai multe despre ţinută potrivită în continuare.
5 tipuri de ţinute pe care le poţi purta la Petrecerea de Crăciun
La petrecerea corporate de Crăciun ai foarte multă libertate în ceea ce priveşte codul vestimentar. Da-ţi frâu imaginaţiei purtând accesorii stylish care te vor scoate cu siguranţă în evidenţă. Tocurile înalte sunt permise, ba chiar încurajate, alături de un curajos ruj roşu.
1. Rochia de catifea, un trend glamour la final de an
Catifeaua domină podiumurile internaţionale în acest sezon, iar petrecerea de Crăciun de la birou este un prilej minunat de a o etala. Rochia din catifea este o piesă clasică, rafinată, accentuează liniile naturale ale corpului şi face excelent trecerea de la stilul office la cel elegant.
Magnet de complimente, este o ţinută cu care nu poţi da greş. Asortează rochia din catifea la o pereche de pantofi stiletto şi fii gata să te distrezi alături de şefi şi colegi!
2. Rochia elegantă, cu un decolteu subtil
Dacă petrecerea de Crăciun a companiei are loc într-un club select, o rochie elegantă cu un decolteu subtil este permisă.
Ai grijă că rochia să aibă lungimea potrivită în cazul în care se bucură deja de o linie decoltată, nu vrei să aluneci în vulgaritate. Poţi opta pentru culori aprinse, ţări, precum roşu, albastru sau verde, însă mare atenţie la asortarea acestora.
3. Salopeta
Dacă eşti o fire nonconformistă, o salopetă elegantă e alegerea optimă pentru ţine. Fie că mergeţi în club sau într-un restaurant, salopeta e o dovadă incontestabilă de stil.
Asortează ţinută la un colier statement şi un blazer elegant. Dacă îţi surâde ideea rujului aprins, acesta îi poate da o extra notă de rafinemnet ţinutei şi tu vei fi cu siguranţă remarcată.
4. Rochia neagră clasică
The little black dress este alegerea standard în materie de elegantă, astfel că ai garanţia succesului. Pentru că vorbim despre petrecerea de Crăciun de la birou, această nu trebuie să fie sobră doar pentru că e neagră.
Poţi opta pentru un model cu inserţii colorate din dantelă sau broderie sau paiete aurii. Nu uită de accesorii. O rochie neagră clasică va fi ideală cu nişte brăţări mari sau cercei statement.
5. Rochia roşie
Roşul este culoarea vedetă a sezonului, astfel că te poţi alinia şi tu la standardele cromatice purtând o rochie roşie festivă. Dacă eşti blondă, un roşu aprins îţi va veni minunat, iar dacă eşti şatenă sau brunetă, o nuanţă mai închisă de roşu, grena sau chiar bordo, te va avantaja cu siguranţă. Asortează rochia la o pereche de pantofi stiletto nude, pentru un efect spectaculos.
Acum că ai câteva idei de ţinute din care să alegi, eşti pregătită să mergi la petrecere şi să te bucuri în compania colegilor de magia Crăciunului. Dă-ţi o şansă să-ţi cunoşti mai bine colegii şi să te distrezi alături de ei!