Cum să faci față ca angajat la stresul cauzat de pandemie? Ce este de făcut pentru a nu ajunge la burnout

  • 4 dec. 2020, 12:12
  • 1 745

Stresul în rândul angajaților nu este o noutate, însă, în perioada aceasta de pandemie, tot mai mulți ajung la burnout din cauza presiunii crescute, organizării deficitare, lipsei coordonării și temerii de infectare. Toate acestea, alături de teama legată de pierderea job-ului din cauza problemelor financiare cu care se confruntă multe companii, provoacă angajaților un stres suplimentar care se traduce în oboseală accentuată, anxietate, depresie, scăderea puterii de concentrare și a productivității.

În funcție de domeniul în care activează, angajații pot fi afectați în diferite măsuri. Spre exemplu, cei mai afectați sunt angajații din sistemul medical, pe ei fiind presiunea foarte mare în această perioadă.

Dar și angajații din alte domenii pot ajunge la burnout, mai ales cei care făceau muncă de teren. Un manager de vânzări trebuie să îndeplinească, în principiu, același target de vânzări, dar care a devenit din ce în ce mai greu de atins. Mai ales în condițiile în care unii clienți din portofoliu au redus volumul de muncă sau au dat faliment. Sau pur și simplu lipsa întâlnirilor face-to-face îngreunează negocierea și vânzarea.

Nu în ultimul rând, lipsa mișcării, a socializării și a dinamicii cu care au fost obișnuiți îi determină pe angajați să ajungă mult mai repede la burnout.


Pe de altă parte, există job-uri unde burnout-ul este mai puțin întâlnit. Domenii precum IT, financiar, marketing sunt mai puțin afectate de acest fenomen deoarece angajații din aceste sectoare erau obișnuiți cu munca de la distanță, sunt, de fel, firi mai introvertite și schimbările din perioada aceasta nu au reprezentat un stres major.

Ce declanșează burnout-ul

Factorii care duc la burnout sunt multiplii și declanșați de anumite împrejurări: prea multă muncă, pauze prea puține, lipsa de socializare cu colegii, organizarea deficitară între viața personală și cea profesională, lipsa de mișcare, șefii autoritari, atmosfera incertă în cadrul companiei, lipsa posibilității de a mai pleca în concedii sau de a practica hobby-urile preferate.

De asemenea, un impact mare asupra angajaților îl are stresul de a nu se infecta sau cel din timpul infectării, de a nu ajunge într-o stare gravă sau chiar de a nu supraviețui, precum și cel post-COVID, care de multe ori vine la pachet cu marginalizare din partea colegilor și dificultăți în reluarea activității.

Ce este de făcut pentru a nu ajunge la burnout

În primul rând, companiile trebuie să se asigure că structurează și organizează volumul de muncă și programul astfel încât sarcinile să fie alocate eficient, să nu pună presiune pe angajați. De asemenea, să aibă o comunicare mai strânsă cu angajații și un management de proiect eficient pentru a putea delega sau redistribui volumul de muncă în cazul în care un angajat este suprasolicitat.

În ceea ce privește angajații, ei trebuie să delimiteze clar timpul de lucru și timpul liber, să păstreze rutina de birou, să își aloce pauze de prânz și de cafea și încadrarea într-un program stabilit, care să se încheie la o oră decentă.

De asemenea, este esențială socializarea cu colegii și prietenii, chiar și online. Nu în ultimul rând, activitățile fizice sunt importante pentru relaxare, mai ales că timpul scutit cu deplasarea la muncă poate fi acum folosit pentru sport sau hobby-uri.