Cum arată ziua unui executiv Google: Îşi duce copiii la şcoală, pleacă la 17.30 de la muncă şi ia cina cu familia

  • 10 oct. 2017, 13:57
  • 605

Hiroshi Lockheimer este senior vice-president al diviziei de platforme şi ecosisteme la Google şi, evident, este un om foarte ocupat. Însă cum reuşeşte sa se încadreze în programul de lucru 9.00 - 17.30? Ce concesii face pentru a fi alături de familie?  

Ei bine, chiar dacă ajunge la birou în fiecare dimineaţă la ora 9.00 şi pleacă în jur de 17.30, el mai lucrează şi seara de acasă, dacă mai are lucruri urgente de rezolvat.

"Nu îmi e prea uşor să mă organizez timpul", mărturiseşte executivul Google, aşa că viaţa lui personală se cam întrepatrunde cu cea profesională, în sensul că seara mai lucrează de acasă, potrivit Business Insider.

Totuşi, el are câteva obiceiuri de care nu se dezice şi, graţie acestora, îşi menţine un echilibru cât de cât.

De exemplu, îşi face mereu timp dimineaţa să îşi ducă copiii la şcoală, iar în timpul zilei îşi rupe o jumătate de oră ca să meargă la sală. Mai mult, el pleacă de la muncă la 17.30, iar apoi ia cina cu familia. După aceea mai stă cu laptopul în braţe pentru a termina sarcinile pentru job.

 "Nu există o formulă care să funcţioneze pentru toată lumea, căci fiecare e diferit. Pentru mine e foarte important că îmi place ceea ce fac, aşa că lucrurile curg firesc", mai spune Hiroshi Lockheimer.

Haideţi să aruncăm o privire la programul zilnic al acestuia:

- Lockheimer spune că se trezeşte în fiecare dimineaţă entuziasmat să meargă la job. "Îmi place ceea ce fac, îmi place proiectele la care lucrez. Pasiunea e un lucru-cheie pentru mine", spune executivul Google.

- Prin natura jobului, el călătoreşte destul de mult. "Afacerea se bazează pe parteneriate, iar partenerii noştri sunt răspândiţi prin toată lumea".

- Atunci când nu este plecat, el îşi duce copiii în fiecare dimineaţă la şcoală. "Ţin foarte mult la acest lucru. E un obicei plăcut. De obicei ascultăm ştirile în maşină şi discutăm despre ce se întâmplă în ţară şi în lume", spune executivul Google.

- Ajunge la muncă în jurul orei 9.00.

- Având o poziţie executivă, el nu mai are timp şi să scrie coduri, lucru care îi lipseşte. Fiind foarte ocupat cu treburile organizatorice, el încearcă să îşi împartă timpul cât mai eficient posibil. Tocmai de aceea nu stă pe capul subalternilor, dar nici nu răspunde la fiecare email pe care îl primeşte.

- Cu un program atât de încărcat, el mai are nevoie şi de puţină relaxare, pentru a-şi face ordine în gânduri. Aşa că petrece câteva minute în linişte, pentru a reflecta. "E important să-ţi faci timp să priveşti imaginea de ansamblu şi să te gândeşti la ce ai de făcut, să vezi ce lucruri se mai întâmplă în industria în care activezi - pare ceva simplu de făcut, dar de fapt e time consuming", a mărturisit executivul Google.

- Lockheimer merge la sală jumătate de oră pe zi, chiar şi atunci când călătoreşte. "E modul meu de a-mi reîncărca bateriile", spune acesta.

- De obicei, pleacă de la muncă la 17.30, merge acasă şi ia cina cu familia. Apoi, după ce copiii se bagă la culcare, el îşi ia laptopul în braţe şi continuă să muncească. 

- "Nu ştiu cum sunt alţii, dar la mine viaţa profesională se cam întrepătrunde cu cea personală. E greu să le separi. Însă încerc să mă ţin de acest program", a încheiat executivul Google.