7 semne că facultatea pe care ai ales-o nu ți se potrivește

  • 13 apr. 2017, 16:49
  • 932

Facultatea este primul pas pe care il facem in cariera si care ne conditioneaza parcursul profesional.

Cum iti dai seama daca ai facut sau nu alegerea corecta?

Iata cele 7 semne, care indica faptul ca poate este necesar sa-ti reevaluezi optiunea in privinta studiilor.

Nu te simti motivat

Daca iti lipseste motivatia pentru a participa la cursuri, seminarii si pentru a te implica in proiecte, intreaba-te care este cauza. Daca raspunsul este ca nu-ti place ceea ce studiezi, poate ca alegerea ta nu a fost una potrivita.

Iti lipseste entuziasmul

Cand vorbesti despre ceea ce studiezi cu cei din familie sau cu prietenii tai esti de neoprit? Sau mai degraba este genul de subiect pe care ai prefera sa nu-l abordezi?

Daca cea de-a doua varianta este cea corecta inseamna ca nivelul tau de motivatie nu este cel pe care il are o persoana careia ii place ceea ce studiaza.

Nu te implici

Proiectele de la facultate sunt pentru tine un motiv de stres si daca ai avea aceasta posibiliate, ai prefera sa renunti la ele.

Practica a fost o dezamagire

Stagiile de practica iti ofera posibilitatea sa intri in contact cu domeniul in care poti profesa dupa terminarea facultatii.

Daca interactiunea directa cu domeniul pentru care te pregatesti, s-a dovedit a fi altceva decat te-ai asteptat, intreaba-te daca chiar iti doresti sa continui pe aceasta directie.

Lipsa de curiozitate

Daca studiezi ceea ce iti place si esti pasionat de respectivul domeniu, cu siguranta esti curios sa afli cat mai multe informatii. Tu esti curios sau mai degraba plictisit de majoritatea cursurilor la care participi?

Lipsa de perspectiva

Niciuna dintre variantele de job la care vei avea acces prin prisma facultatii nu iti starneste interesul.

Rezultatele obtinute sunt sub asteptari

Desi faci eforturi pentru a te pregati pentru examene, rezultatele nu sunt pe masura si simti ca nu esti suficient de eficient.

Daca te regasesti in majoritatea acestor aspecte, este momentul sa iti asumi responsabilitatea si sa gasesti solutii, astfel incat sa-ti recapeti entuziasmul si optimismul.

Ce e de facut pentru a-ti gasi cariera potrivita?

Primul pas in gasirea unei solutii este sa fii sincer(a) cu tine si sa iti clarifici daca facultatea aleasa este sau nu o optiune potrivita pentru tine.

Daca raspunsul este nu, iata ce poti face:

Adreseaza-ti urmatoarea intrebare: Daca ar fi sa aleg din nou o facultate, ce as alege?

Dupa ce raspunzi la aceasta intrebare analizeaza cat de diferita este cea pe care ai ales-o deja.

In acest punct sunt doua posibilitati:

1. Ceea ce studiezi nu este foarte diferit de ceea ce ti-ar placea de fapt. De exemplu, esti student(a) la Facultatea de Litere, dar ti-ar placea sa lucrezi in marketing.

In cazul acesta analizeaza oferta de programe de masterat si opteaza pentru acela care iti faciliteaza accesul in domeniul tau de interes.

2. Ceea ce studiezi este foarte diferit de ceea ce ti-ar placea. De exemplu, esti student(a) la Facultatea de Matematica, dar ti-ar placea sa devii Jurnalist(a).

In acest caz, gandeste-te ca o decizie radicala in acest moment, te poate ajuta sa fii implinit(a) profesional pe termen lung.

Poate ca solutia in aceasta situatie ar fi optarea pentru o alta facultate decat cea aleasa initial.

Uneori se intampla sa nu facem cele mai bune alegeri, insa important este ca atunci cand constientizam acest lucru sa facem schimbarile necesare si sa ne asumam responsabilitatea pentru acestea.