Zece ani de la criza financiară mondială. Ce lecții a învățat R. Moldova

  • 15 oct. 2018, 11:07
  • 962

În luna septembrie a acestui an s-au împlinit 10 ani de la apogeul celei mai severe crize financiare globale după Marea Depresie din 1929-1933, apogeu marcat de cel mai mare faliment din istoria SUA - al băncii Lehman Brothers, notează mold-street.com.

Mold-Street a realizat o analiză a efectelor crizei asupra economiei Republicii Moldova.

De ce sectorul financiar moldovenesc nu a fost afectat de criză

Dacă în cele mai multe state, reacția autorităților la primele semne ale crizei a fost una promptă, în Republica Moldova istoria s-a scris totalmente diferit. În primul rînd, sectorul financiar al țării nu a fost afectat inițial de criza financiară globală și asta pentru că „este subdezvoltat şi aceasta îl salvează" - după cum afirma în toamna anului 2008 reprezentatul FMI în Moldova de atunci, Johan Mathisen.

Gradul de integrare a pieței financiare autohtone în circuitul internațional era (și este în continuare) unul redus, în 2009 ponderea capitalizării bursiere în PIB constituind doar 23,0%, iar ponderea tranzacțiilor bursiere raportat la PIB fiind de doar 0,2%, ceea ce denotă clar lipsa capitalului speculativ în economie. În plus, impactul asupra sistemului financiar moldovenesc a fost limitat și de lipsa liberalizării creditării în valută la acea vreme, dar și de lipsa finanțării statului de pe piețele financiare internaționale.

Semnele unei crize economice în Moldova

Însă orice criză financiară globală de proporții, cum a fost cea de acum un deceniu, se transformă ulterior într-o criză economică, iar dacă din perspectiva sistemului financiar Republica Moldova era o autarhie (economie izolată, închisă), economia națională este interconectată în procesul de globalizare economică printr-o mulțime de elemente. În cazul Republicii Moldova, principalele unde de propagare a crizei economice mondiale s-au produs prin intermediul comerțului exterior și a remitențelor.

Astfel, volumul exporturilor a înregistrat o scădere deja în trimestrul 4 al anului 2008, perioadă în care a scăzut semnificativ și ritmul de creștere al importurilor și remitențelor. Valoarea contractelor de antrepriză în construcţii deja în trimestrul III 2008 a fost în scădere cu 7% faţă de aceeași perioadă a anului precedent, iar întreprinderile de transport auto au transportat cu 3,3% mai puţine mărfuri.

Începînd cu primul trimestru al anului 2009 s-au înrăutățit majoritatea indicatorilor macroeconomici, cu o contractare semnificativă atat a comerțului exterior, cat și a remitențelor.

Mai mult citiți pe mold-street.com.